Marius Niculae: „Am ratat Milanul din cauza ghinionului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajuns la echipa de pe locul şapte în prima ligă din Grecia, „Săgeată“ spune că ar fi putut să aibă un alt traseu în fotbal, dacă n-ar fi avut patru accidentări grave la Sporting Lisabona.

Ajuns la 29 de ani, Niculae trăieşte în această perioadă o aventură greacă. Această etapă din cariera sa nu va fi însă una de lungă durată. Se va sfârşi la finalul sezonului, mai precis la data de 30 iunie 2011.

Atunci, îi va expira împrumutul şi va redeveni „câine". Doar în acte însă, fiindcă având un salariu de 180.000 de euro pe an, roş-albilor le va fi imposibil să-l păstreze în lot. Tocmai de aceea, fie va fi împrumutat, fie va fi vândut, dinamoviştii cerând în schimbul său 600.000 de euro.

„Adevărul": Eşti crescut în „Ştefan cel Mare", dar prima dată ai fost la secţia de judo. Cum a fost trecerea la fotbal?

Marius Niculae: Mie mi-a plăcut fotbalul de mic şi asta îmi doream să fac. Ţin minte că jucam cu portocalele prin casă, însă am făcut şi judo, că mă ducea tata. La primul antrenament de fotbal am fost după Cupa Mondială din 1990, iar profesor era regretatul Piţi Varga. A doua zi nu m-am mai dus la pregătire, dar m-am întors după un timp şi de data aceasta era antrenor Gheorghe Timar.  

Apoi ai ajuns la echipa mare şi chiar căpitan.

Aşa este. Chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci, nu pot să uit momentul când am purtat banderola pentru prima dată. Eram la Piteşti, jucam cu FC Argeş. Căpitanul nostru era Ionuţ Lupescu, el a ieşit, i-a dat banderola lui Mihalcea şi când a fost schimbat şi el, mi-a dat-o mie. Am avut emoţii, dar m-am descurcat (râde).

În 2009, ai fost aproape să semnezi cu Terek Groznîi. De ce n-ai plecat? Te-au pus să dai probe de joc?

Au fost neînţelegeri între cluburi legate de probleme financiare. Nici vorbă să dau probe, doar nu eram liber de contract să fac asta. În plus, nu-mi conveneau condiţiile de antrenament de acolo, dar ca salariu aş fi primit o sumă pe care cei mai mulţi din Liga I nu o câştigă. Mă bucur însă că n-am plecat la Terek.

De ce?

Pentru că rămânând la Dinamo, am avut ocazia să joc în „dubla" cu Slovan Liberec din Liga Europa şi aşa am intrat în memoria suporterilor pentru calificarea istorică pe care am reuşit-o după 0-3 în tur.

Şi tot în 2009, ai mai trăit un moment inedit la Dinamo. Într-un meci cu Gloria Bistriţa ai marcat trei goluri, după care ai intrat în poartă în locul lui Lobonţ, care se accidentase. Ai mai apărat până atunci?

Am mai fost portar o dată, prin 1997-98. Ţin minte că aveam meci la Ploieşti. Eram la tineret şi noi jucam înaintea echipelor mari. Era o partidă între Dinamo, care-l avea antrenor atunci pe Viorel Hizo, şi Petrolul. Prin minutul 75, portarul Munteanu, care s-a lăsat recent, a luat cartonaş roşu ca ultim apărător şi nu mai avea cine să intre în locul său. Atunci, m-au chemat pe mine şi mi-au zis să intru că sunt mai mare şi ştiu cum să cad pentru că am făcut judo. Era scorul 1-1 şi Petrolul avea atacanţi foarte buni, dar n-am luat niciun gol.

Să vorbim şi despre meciurile cu Steaua. Nu marcasei împotriva lor până la partida din acest tur. Era o presiune în plus?

Nu era un obiectiv personal, dar am ţinut neapărat să înscriu în ultimul derby pentru că s-a jucat în octombrie, în luna în care a murit Cătălin Hîldan. Am vrut să-i dedic golul. De aceea m-am dus să iau mingea să bat eu penalty-ul, deşi nu eram desemnat. Să le dau gol steliştilor nu era o obsesie pentru că pe unde-i prinsesem, la echipa a doua, la juniori, la tineret, înscrisesem. Important e că nu au mai câştigat de mult în faţa noastră.

Dinamo în Liga Campionilor?

Ştii când o să ajungă acolo? Când toată lumea se va aştepta mai puţin.

Ai lucrat cu Dinu, Andone, Bölöni, Rednic. Ce antrenor ţi-a marcat cariera?

Cel mai apropiat îmi este Cornel Dinu. Când era dânsul la Dinamo, am debutat la prima echipă la15 ani şi jumătate şi am ajuns să câştig două Cupe şi un campionat. Apoi, am lucrat excelent cu Bölöni la echipa naţională şi la Sporting, unde am luat un campionat, o Cupă şi o Supercupă. Şi cu nea Piţi (n.r. - Victor Piţurcă) la naţională m-am înţeles foarte bine şi am reuşit calificarea la EURO 2008.

Accidentarea la genunchi a făcut să ratezi un transfer la AC Milan.

Milanul mă urmea de când jucam la Dinamo. A fost în tribune şi tatăl lui Maldini, Cesare, să mă vadă, dar accidentările te scot din circuit o perioadă. Eu am avut patru mai grave, deci sunt un jucător ghinionist şi pe toate le-am suferit când eram la Sporting. Poate era altfel dacă nu aveam problemele de sănătate.

„Naţionala nu se termină fără Rădoi şi Chivu"

Ce şanse mai avem să ne calificăm la EURO 2012?

Echipa naţională e într-o situaţie grea, dar sunt şanse şi trebuie să avem speranţa şi încrederea că putem reuşi.

Ce i-ar trebui echipei naţionale?

Nu putem schimba structura echipei brusc. E nevoie de Chivu, de Mutu, ei sunt jucători cu foarte multă experienţă şi pe lângă ei pot fi promovaţi şi câţiva tineri. Cred că la echipa naţională trebuie să joace acei fotbalişti care sunt în formă maximă la momentul respectiv.

Mai speri să revii printre tricolori?

Atât timp cât simt că pot să evoluez la un nivel ridicat şi pot ajuta echipa naţională aş veni, bineînţeles, dar totul depinde de decizia selecţionerului.

E indispensabil Mutu?

Statistic, Mutu este pe poziţia a doua în topul celor mai buni marcatori de la naţională după Hagi. E nevoie de sclipirea lui.

Eşti prieten cu el. Cum ar fi fost cariera lui dacă nu era implicat în atâtea scandaluri?

Ăsta e farmecul lui. Adi ne surprinde mereu cu câte ceva. În cazul lui se potriveşte cel mai bine o vorbă din box: nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici.

Ai mai ţinut legătura cu el?

Am mai vorbit, dar prin mesaje, că e mai greu să dai de el la telefon (râde).

Rădoi s-a retras după scandalul cu Lupescu, iar Chivu a dat de înţeles că ar putea renunţa şi el.

Sunt doi jucători valoroşi, au atâtea selecţii, dar echipa naţională nu se termină aici! Mirel e prietenul meu, ne ştim de mici şi e genul de om care nu lasă de la el, e încăpăţânat şi nu acceptă criticile. Totuşi, Lupescu a jucat la Mondiale, a evoluat într-un campionat puternic, cum e cel din Germania, deci părerea lui e a unuia care a făcut ceva pentru fotbal. Eu, spre exemplu, accept criticile, dacă vin din partea cuiva care se pricepe. Nu sunt de acord cu ele, doar dacă vorbeşte unul care nu a dat cu piciorul în minge.

„La Dinamo, problema e din interior, nu la jucători"

Dinamo se zbate să prindă podiumul. Ce ar trebui schimbat pentru a ieşi din situaţia actuală?

După ratarea titlului în 2009 echipa nu mai trece de locurile cinci-şase... Se spune tot timpul că jucătorii sunt de vină şi că ei trebuie să plece. Apoi că antrenorii sunt vinovaţi şi că şi ei trebuie să-şi dea demisia. Uite că au plecat mulţi fotbalişti, au ajuns în străinătate şi au evoluat foarte bine. Deci, nu ei erau cauza. La Dinamo, problema e din interior, atât vreau să spun, nu jucătorii sau antrenorii sunt vinovaţi!

Apropo de vinovaţi. După greva de la Cluj, când unii jucători au părăsit cantonamentul din cauza lui N'Doye, s-a spus că eşti trădător pentru că nu i-ai urmat. Ce s-a întâmplat de fapt?

A fost o discuţie să fie pedepsit N'Doye pentru escapada sa. El a doua zi a părăsit cantonamentul şi a fost trimis la echipa secundă, deci nu mai avea niciun rost să plec şi eu sau alţii. În plus, un căpitan părăseşte ultimul corabia. De aceea, eu nu puteam lăsa toată echipa pentru un grup restrâns. Aşa că nu sunt trădător! Acuzele astea au apărut din partea unora care tot dau în mine. Spre exemplu, când Tamaş a fost aproape să ajungă la Standard Liege, s-a spus că eu am vorbit urât de el şi de aceea nu l-au mai luat. Nimic adevărat! Pe mine m-a sunat antrenorul celor de la Standard, pe care-l ştiam de când jucam acolo, m-a întrebat cum e Tamaş, iar eu l-am lăudat.

Spune-mi trei momente de care eşti mândru ca fotbalist şi trei de care nu-ţi face plăcere să-ţi aduci aminte...

Debutul la Dinamo, apoi la echipa naţională şi finala Cupei UEFA jucată cu Sporting. Iar ca neîmpliniri aş pune pierderea calificării la Mondialul din 2002 în barajul cu Slovenia, ratarea titlului acum doi ani cu Dinamo şi faptul că nu am ajuns cu Dinamo în grupele Ligii Campionilor.

Inedit despre Marius Niculae

Idolul lui a fost Florin Răducioiu. „Ne-am cunoscut mai bine la Dinamo şi am devenit colegi de cameră".

Hobby-urile sale sunt pescuitul şi jocul World of Warcraft. „M-au prădat hoţii, mi-au luat sculele, dar găsesc eu o undiţă".

Soţia sa, Cristina, îi va dărui o fetiţă. „Nu o să-mi fac tatuaj cu numele copilului. Nu vreau să arăt ca un rocker".

Marius Constantin Niculae

-Data şi locul naşterii: 16 mai 1981, Bucureşti
-Înălţime: 1,84 metri
-Greutate: 81 de kilograme
-Post: atacant
-Echipe la care a jucat: Dinamo, Sporting Lisabona, Standard Liége, Mainz 05, Inverness, Kavala
-Meciuri / goluri în Liga I: 160 / 63
-Meciuri / goluri la naţională: 38 / 13

Palmares:

-Un titlu şi două Cupe ale României cu Dinamo
-Titlul de golgheter al campionatului intern în sezonul 2000-2001 cu 20 de reuşite
-Un titlu, o Cupă şi o Supercupă a Portugaliei cu Sporting Lisabona
-Finalist al Cupei UEFA cu Sporting Lisabona în sezonul 2004-2005

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite