Marius Stan: "Nu îşi permite nimeni să pună bani în plus în plic arbitrilor!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat după Adunarea Generală a LPF că niciun oficial nu îşi va risca libertatea punând mai mulţi bani în plicurile cu baremurile arbitrilor, aşa cum se făcea în trecut.

"E o decizie a Comitetului Executiv al FRF, iar arbitrii vor primi banii după meci, în baza unei convenţii civile semnate cu clubul. E un lucru absolut normal din cauza faptului că au fost foarte multe cluburi care nu au achitat baremurile la timp. Au trecut de mult vremurile alea. Nu îşi permite nimeni să pună ceva în plus în plic şi să aibă flagrantul făcut. Dacă au de gând să facă lucrul acesta, îl fac mai deştept", a spus Stan.

Marius Stan a afirmat că le va fi greu juriştilor să încadreze reducerea salariilor jucătorilor într-o lege sau într-un regulament. "E greu să se vorbească despre asta, pentru că este un lucru ilegal, e foarte greu de încadrat într-o lege sau într-un regulament. E convenţia părţilor şi e foarte greu de modificat aşa ceva", a adăugat Stan, care crede că noul sezon al Ligii I va începe în "formula asta".

Referitor la declaraţiile managerului general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, care a criticat arbitrajul după Supercupa României, Marius Stan consideră că nu s-a schimbat nimic faţă de sezoanele precedente. "Suntem în campionatul nostru, ce, ne-am schimbat peste noapte?! Suntem aceiaşi. Nici nu am făcut analiza meciului. M-am uitat la meci printre altele şi nu am avut timp să îi fac analiza lui Marius Avram", a afirmat Stan.

Întrebat ce părere are despre retragerea lui Cristian Borcea din funcţia de preşedinte executiv al FC Dinamo, Stan a răspuns: "Borcea e nemuritor, staţi liniştiţi, e tot acolo, nu pleacă".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite