Marius Stan: Suntem campioni, chiar dacă le place sau nu celor de la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Stan, directorul general al Oţelului Galaţi, a declarat, duminică seară, că echipa sa a câştigat un titlu meritat, în urma victoriei din partida cu FC Timişoara, scor 2-1, datorită muncii constante şi a seriozităţii.

"Suntem campioni, chiar dacă le place sau nu le place celor de la Timişoara. Am sperat până în ultima clipă că putem realiza un vis, este fantastic, este o răsplată a muncii şi seriozităţii. Nu am spus că suntem cea mai valoaroasă echipă, ci am fost una din cele mai constante şi muncitoare. N-a fost confortabil să fim atacaţi, a fost un adevărat linşaj mediatic la care ne-au supus adversarele. Victoria noastră este o victorie mare, imensă, colosală şi este şi una a bunului simţ. Dacă se întâmpla ca Timişoara, ca echipă ar fi meritat, dacă ei câştigau campionatul, ar fi mers ideea că doar dacă eşti vocal, virulent şi atacând poţi câştiga şi ar fi fost mare păcat. Au tăvălit fotbalul, în loc să lase fotbaliştii şi echipele să evolueze. Transmit cu toată inima, cu sufletul, că suntem campioni, s-a terminat meciul, gata, dacă au speranţe de genul ăsta, sunt naivi", a declarat Stan la DigiSport, potrivit Mediafax.

"Am fost beneficiarii unei situaţii conjuturale favorabile, am beneficiat că Pandurii n-au plătit, am luat trei puncte la masa verde, nu ni le-am dorit. Nicio decizie regulamentară nu se va întoarce, nici la TAS, nici la Haga, nici în altă parte.. Dacă TAS constată că regulamentul este greşit, poate să ceară ca în timpul cel mai scurt să facă o modificare, dar nu e cazul. Liga nu a trimis medaliile şi trofeul de campioană şi suntem supăraţi, dar probabil au vrut să întărească faptul că TAS-ul poate veni cu decizia de rejucare. Sigur nu se va rejuca", a mai spus oficialul gălăţean.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite