Marius Stan: "Clubul Oţelul Galaţi va fi privatizat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Stan
Marius Stan

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a ţinut să facă precizări legate de situaţia sa.

"Mă simt nevoit să fac o nouă declaraţie în urma evenimentelor de astăzi. Este vorba despre zvonul nefondat că aş fi fost înlăturat de la cârma FC Oţelul Galaţi, dar remarcabil este şi faptul că unul dintre acţionarii în acte ai clubului ar fi declarat că nu se doreşte cedarea FC Oţelul Galaţi către grupul de oameni de afaceri care urmează să investească real în Campioana României, ediţia 2010-2011. Trebuie să le transmit persoanelor care formează Consiliul de Administraţie al FC Oţelul Galaţi că acest club va fi privatizat cu adevărat, că va fi preluat de investitori hotărâţi să dezvolte clubul, nu să-i pună piedici, aşa cum au făcut ei în ultimul an! Date fiind condiţiile în care au ajuns în fruntea acestui bun al Galaţiului, un simbol bine ancorat în patrimoniul spiritual al oraşului, nu-şi pot permite să facă declaraţii de acest gen. Cu alte cuvinte, vrabia mălai visează! FC Oţelul Galaţi, câştigătoarea a două trofee extrem de importante, merită să se dezvolte, nu să activeze la cote de avarie, cu frâna trasă, cum s-a întâmplat în sezonul 2011-2012! Când nu participi şi nu ai niciun merit la performanţa unei societăţi, bunul simţ ar trebui să-ţi cenzureze dreptul la opinie. Aşa ar fi demn, domnilor! Oţelul merită altă soartă şi o va avea, vă promit!", a declarat Stan, cu referire la declaraţiile acţionarului Radu Nicu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite