Marian Iancu: "Mi-e frică de măcel şi corupţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poli riscă să rămână fără licenţă în sezonul următor, lucru care ar echivala cu o gaură de dimensiuni foarte mari în bugetul clubului.

Bănăţenii ar pierde o mare parte din finanţarea de la autorităţile locale, dar ar rămâne şi fără banii de la sponsori sau cei din Europa. La un calcul în mare, Marian Iancu susţine că 11 echipa sa poate pierde peste 10 milioane de euro.

"Eu sper ca această comisie să menţină prima hotărâre şi să se facă dreptate. Până mâine, n-am ce să spun. Mi-e frică de coruptie şi de măcel, dar nu din partea lui Mircea Sandu. Domnul Duru nu este profesionist, este amator, nu are consistenţă. Eu le-am şi cerut comisiilor să ne spună care este specializarea domnului Duru de este directorul de Licenţiere", a declarat Iancu la Sport.ro

Iancu strigă: "Corupţie!"

"Comparativ cu noi, care nu i-am dat niciun ban şi nu i-am acordat niciun fel de foloase, alte echipe au fost susţinute la licenţiere, chiar dacă aveau dosare mai slabe decât al nostru. Sunt cel puţin patru astfel de echipe. Există un interes din partea domnului Duru. Domnul Mircea Sandu e plecat din ţară, i-aş fi adus dovezi că Duru a greşit. De vreo doi ani relaţia noastră cu domnul Sandu sunt normale", a mai spus bossul delor de la Timişoara!


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite