Marian Rusen, membru în Comitetul Executiv al FRF: "Mi-am pătat familia, sunt la pământ"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Rusen, preşedinte Juventus
Marian Rusen, preşedinte Juventus

Marian Rusen, membru CEx şi reprezentantul cluburilor din Liga a II-a, va ajunge la DNA pentru audieri în cazul dezafilierii Universităţii Craiova.

 "Este cea mai mare pată de pe cariera mea, în viaţa mea nu am fost implicat în aşa ceva. Îmi pătez familia şi sănătatea mea, nu cred că există cineva care să se simtă bine fiind implicat în acest scandal. Sunt la pământ şi nu pot să-mi dau seama care este vina. La CEx ni s-au adus materiale subiectului Craiova. Orice membru afiliat trebuie să intre sub jurisdicţia regulamentelor FRF, care înseamnă că orice litigiu trebuie să treacă prin toate instanţele sportive. Ultima cale erau instanţele civile, ceea ce nu s-a întâmplat. Dezafilierea nu este permanentă, ci până la o Adunare Generală care să ratifice această speţă. Jucătorii Universităţii Craiova aveau deja memorii care să devină liberi, fiind neplătiţi de luni de zile. Noi n-am votat declararea jucătorilor liberi de contract", a declarat Marian Rusen la Sport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite