Manea: "Ţintim victoria cu Braşov!"
0
Nae Manea e optimst înaintea partidei cu FC Braşov, Tehnicianul Rapidului crede că Dani Coman, Ilyeş ori Măldărăşanu vin pe Giuleşti să arate că au fost demni să îmbrace în trecut tricoul vişiniu.
"Partida cu FC Braşov este foarte importantă, ţintim victoria. Nu aş fi mulţumit cu un punct, chiar dacă ştiu că Braşovul are o echipă foarte bună; nu ne temem de un jucător anume pentru că grupul e cel care face diferenţa. Aşa e şi la noi. Nici la Rapid nu Ioniţă e cel mai periculos, ci întreaga echipă. Cei care au fost la Rapid şi acum sunt la Braşov vor să joace bine, să fie regretaţi de suporteri", a spus tehnicianul la conferinţa de presă.
La partida de mâine, din Giuleşti, suporterii vor avea acces gratuit. Această decizie a fost luată de George Copos, care vrea să le mulţumească fanilor pentru ataşamentul de care dau dovadă: "Suporterii Rapidului au fost mereu extraordinari, ne-au împins de la spate şi acum, de Sfântul Nicolae, merită acest cadou. Avem mereu 500-600 de suporteri în deplasare, mai mulţi decât are Dinamo acasă. Plus că este şi ziua lui Nicolae Manea şi merită acest cadou"