Mandorlini, „lucrat“ de jucători?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrea Mandorlini nu este pe placul elevilor săi şi are mari şanse să plece de la Cluj după partida din această seară
Andrea Mandorlini nu este pe placul elevilor săi şi are mari şanse să plece de la Cluj după partida din această seară

Fotbaliştii de la CFR s-au săturat de tehnicianul italian. Acesta va fi demis dacă nu va învinge Dinamo. Jucătorii ardelenilor nu se înţeleg cu antrenorul întrucât acesta este un tip strict şi distant.

Fotbaliştii fac legea pe banca tehnică a CFR-ului! După ce au contribuit la îndepărtarea unor antrenori precum Trombetta, Uhrin jr şi Conceicao, acum jucătorii „pegătesc" o noua debarcare.

Zilele lui Andrea Mandorlini par să fie numărate la Cluj. Scaunul tehnicianului depinde de rezultatul derby-ului cu Dinamo, meci în care ardelenii au un singur obiectiv din partea şefilor: victoria.

Misiunea italianului pare a fi una imposibilă întrucât el nu are fotbaliştii de partea sa. Culio şi compania nu sunt mulţumiţi de relaţia pe care o au cu antrenorul în vârstă de 50 de ani.

Mandorlini este acuzat de elevii săi că nu comunică mai deloc cu ei, şi atunci când o face, li se adresează numai în limba italiană, deşi nu toţi componenţii lotului cunosc această limbă.

Demitere = un milion de euro

În plus, tehnicianul i-a îndepărtat pe elevii săi şi prin regimul spartan pe care l-a impus la echipă. Fotbaliştii, în frunte cu căpitanul Cadu, au mers şi au vorbit cu şefii din Gruia despre problemele pe care le au cu Mandorlini, însă au fost potoliţi de Mureşan şi de Paszkany. Asta până în momentul în care echipa a început să scârţîie.

Înfrângerea cu Oţelul a agitat spiritele la Cluj, tehnicianul primind un ultimatum chiar de la patron. Andrea Mandorlini ştie că va mai rămâne la CFR doar dacă bate Dinamo, în meciul de diseară. Financiar însă, antrenorul stă liniştit. Dacă va fi demis, clujenii trebuie să-i plătească nu mai puţin de un milion de euro!

Paszkany îi caută deja înlocuitor

Mandorlini ştie că are sabia deasupra capului, deşi nu vrea să comenteze acest lucru.

„De ce să vorbesc despre demitere? Nu e acum momentul", s-a limitat italianul să spună. Arpad Paszkany s-a gândit deja la posibilii succesori ai lui Mandorlini şi „tatonează" terenul. Acesta discută cu Rednic, Trombetta, Ladislau Bölöni şi Luis Fernandez.

"Pe noi nu ne afectează că se spune că antrenorul poate fi demis după meciul cu Dinamo. Ne interesează doar problemele noastre, cele de joc."
Juan Culio
mijlocaş CFR Cluj

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite