Maftei se întoarce „acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapidiştii sunt foarte aproape de a-l readuce la echipă pe Vasile Maftei, un simbol al Giuleştiului. Acesta a jucat ultimul său meci pentru Unirea Urziceni contra Stelei, partida fiind încheiată cu victoria ialomiţenilor, scor 1-0.

Chiar aceasta a fost şi strategia lui Dinu Gheorghe. Nu s-a grăbit să‑l transfere în ultima zi de mercato, şi a sperat ca Maftei, Semedo şi puştii de la Steaua 2 să le facă zile negre lui Gigi Becali.

„De acum, steliştii sunt proştii proştilor, nu mai suntem noi pe primul loc", a spus preşedintele Rapidului, referindu-se la înfrângerea echipei sale cu Dinamo.

Maftei şi-a depus vineri la LPF cererea de a deveni liberi de contract, întrucât există restanţe salariale faţă de el, şi poate semna cu orice alte echipe în cazul în care comisiile îi vor da dreptate. Mai precis, fotbalistul poate ajunge în Giuleşti chiar de mâine, când va fi judecat cazul său.

Maftei va fi folosit fie pe postul de fundaş dreapta, unde Rui Duarte este deja la un „galben" de suspendare, fie ca fundaş central. „Maftei va ajunge la Rapid. Acum, în iarnă sau în vară", a spus misterios preşedintele Dinu Gheorghe.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite