Maftei l-a convins pe Dinu Gheorghe să-l readucă la Rapid
0Vasile Maftei şi-a depus vineri, cererea de a deveni liber de contract, şi conform regulamentului, poate fi transferat chiar dacă perioada de minimercato s-a încheiat. Fiind sigur de acest lucru, Dinu Gheorghe nu s-a grăbit să-l readucă în Giuleşti şi a aşteptat ca acesta să-i pună o piedică Stelei
Rapidiştii sunt foarte aproape de a-l readuce la echipă pe Vasile Maftei, un simbol al Giuleştiului. Acesta a jucat ultimul său meci pentru Unirea Urziceni contra Stelei, partida fiind încheiată cu victoria ialomiţenilor, scor 1-0. Chiar aceasta a fost şi strategia lui Dinu Gheorghe. Nu s-a grăbit să-l transfere în ultima zi de mercato, şi a sperat ca Maftei, Semedo şi puştii de la Steaua 2 să le facă zile negre lui Gigi Becali. "De acum, steliştii sunt proştii proştilor, nu mai suntem noi pe primul loc", a spus Preşedintele Rapidului.
Marţi, va avea loc o şedinţă a Comisiei de Disciplină, care va judeca toate cazurile fotbaliştilor care şi-au depus contractul de a deveni liberi de contract înainte de zece septembrie. Dacă Liga îl va declara liber, Maftei va ajunge în Giuleşti, unde este aşteptat de foştii săi colegi.