Lupu: "Nu suportam să stau în cantonamente!"
0Fostul internaţional Dănuţ Lupu spune că pe vremea când era încă în activitate primise acordul antrenorilor săi pentru a fenta cantonamentele, gest pentru care astăzi Mutu sau Tamaş au riscat excluderea pe viaţă din echipa naţională.
"Eram un jucător cam certat cu cantonamentele, pur şi simplu nu îmi plăcea să dorm acolo. Asta nu însemna că trebuia să stau până dimineaţa în cluburi sau prin restaurante. Aveam şi o convenţie cu Mircea Lucescu, mi-a zis că nu îl interesează, atâta timp cât dau randament pe teren. Chestia asta a deranjat anumiţi colegi la un moment dat. Ţin minte că pe vremea lui Viorel Hizo, Jean Vlădoiu s-a enervat că sunt lăsat să plec din cantonament şi atunci i-a dat şi lui voie să plece din cantonament. La meci a cerut schimbare şi a zis că nu poate, că trebuie să doarmă în cantonament. Fiecare rezistă altfel la un astfel de regim de viaţă. Naţionala de acum nu îmi place şi cred că nimănui nu-i place" a spus Lupu, conform prosport.