Lupescu: "Nu pot uita meciul cu Argentina de la CM din 1994"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lupescu spune că meciul cu Argentina de la CM din 1990 e unul dintre cele mai frumoase ale carierei
Lupescu spune că meciul cu Argentina de la CM din 1990 e unul dintre cele mai frumoase ale carierei

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a afirmat într-un interviu acordat site-ului oficial al FIFA, că a avut parte de multe momente memorabile în carieră, dar unul dintre cele mai frumoase rămâne partida cu Argentina de la turneul final din 1994 din SUA.

"Momentele memorabile sunt cele de la începutul carierei mele. Am fost în naţională la vârsta de 17 ani, iar la 20 de ani m-am transferat. În primul meci în Germania am avut ca adversar pe Bayern Munchen, a fost de neuitat", a spus Lupescu. El a evoluat la două Campionate Mondiale (1990, 1994) şi două Campionate Europene (1996, 2000).

Fostul internaţional în vârstă de 41 de ani s-a referit şi la primul său mare turneu, Mondialul din Italia. "În 1990 am jucat la primul Campionat Mondial. Aveam 21 de ani când am jucat împotriva Argentinei lui Maradona la Napoli. A fost copleşitor, cred că au fost 50.000 de argentinieni în tribune, dar tot am reuşit să obţinem un egal şi am obţinut calificarea mai departe. Acel turneu a deschis porţile către vestul Europei, iar cei mai mulţi jucători au ajuns în Italia, Spania sau Germania. CM din Italia a fost ca o trambulină către o carieră în vest", a afirmat Lupescu.

Directorul general al FRF a adăugat că naţionala României a reuşit cea mai are performanţă la CM 1994, când a ajuns până în sferturile competiţiei. "A fost un turneu excelent. Aveam o echipă puternică, experimentată. Am avut ghinion însă în meciul cu Suedia. Cea mai bună partidă a fost cea cu Argentina. A fost un meci pe care nu îl voi uita", a declarat acesta.

"Germania este şi va rămâne a doua casă a mea. Mai merg să urmăresc meciuri din Bundesliga. Perioada petrecută acolo mi-a influenţat mentalitatea. Sunt mândru de perioada în care am stat acolo", a conchis Lupescu, care a adăugat că are planuri mari pentru viitorul Federaţiei Române de Fotbal.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite