Lideri în Europa! La antrenori schimbaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Badea a fost dat afară patru zile de la „U“ Cluj
Ionuţ Badea a fost dat afară patru zile de la „U“ Cluj

România conduce detaşat în clasamentul tehnicienilor înlocuiţi în acest sezon, având o medie de un antrenor schimbat pe etapă.

Sir Alex Ferguson a aniversat recent 25 de ani petrecuţi pe banca lui Manchester United, în timp ce Arsene Wenger are „doar" 15 sezoane la Arsenal. În Liga 1 astfel de cifre par de domeniul paranormalului. Doar în acest sezon 18 antrenori au fost schimbaţi de patronii „răbdători" de la noi.

Bineînţeles că n-au lipsit nici momentele hilare. CS Mioveni, care a devorat şase antrenori până acum, a jucat un meci fără tehnician, de pregătire şi tactică ocupându-se vicepreşedintele Răzvan Tunaru. La „U" Cluj, Ionuţ Badea a fost înlocuit de Claudiu Niculescu după etapa a 17-a, însă Clau-gol nu a apucat să conducă decât nişte antrenamente. Badea s-a întors în etapa a 18-a, doar pentru a face un egal cu CS Mioveni, meci după care i s-a cerut demisia. În vreme ce Selymeş a fost dat afară de la Astra de două ori şi o dată de Târgu-Mureş.

În aceste condiţii, nu e de mirare că primele echipe din Liga I, Dinamo, CFR Cluj, Rapid, Oţelul, Vaslui sau Pandurii, au acelaşi antrenor de la începutul sezonului. Mediaşul, o echipă cu evoluţii mereu surprinzătoare, conduce în clasamentul stabilităţii. Cristi Pustai a reuşit performanţa de a rezista din 2007 la Gaz Metan.

info
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite