Legendele fotbalului: Portarul fără mănuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare săptămână povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi este rândul lui Narcis Coman, primul portar care a câştigat trofeul de Cel mai bun fotbalist român al anului.

Născut la Giurgiu, la 5 noiembrie 1946, Narcis Coman a făcut pentru prima oară cunoştinţă cu mingea de fotbal la vârsta de 13 ani, la Olimpia Giurgiu. Spre deosebire de alţii, a vrut din prima să fie portar. „Poarta a fost prima şi marea mea dragoste. Pe ea n-am înşelat-o niciodată", a mărturisit Coman, care a împlinit recent 65 de ani. La 18 ani, când se pregătea de debutul în poarta Victoriei Giurgiu, s-a transferat la Şantierul Naval Olteniţa, în eşalonul secund. „M-au transferat pe un vagon de tablă", şi-a reamintit portarul, care a ajuns după numai un an să apere la UTA, în prima divizie.

Nu s-a adaptat la Dinamo şi Steaua

„Cei de la Arad m-au cumpărat în schimbul unui set complet de echipament. Alţii erau luaţi şi pe o butelie", a explicat Coman, care a ajuns în 1966 la Dinamo Piteşti, echipa în care strălucea deja marele Nicolae Dobrin. „O viaţă de haiduc am dus în Trivale! Fotbal, şpriţuri şi femei! În ordinea asta, pentru că fotbalul era extrem de important pentru noi. Mi-a plăcut mult să beau, dar nu tării, ci doar vin şi bere. Cu cisterna!", a povestit amuzat fostul portar, care susţine că n-a mai pus mâna pe pahar de mai bine de un deceniu.

În 1968, Coman a ajuns la Dinamo Bucureşti, dar n-a rezistat decât două sezoane în „Ştefan cel Mare". Motivul? „Nu mi-a plăcut regimul cazon. De aia nici la Steaua n-am stat decât patru sezoane. Eu aveam stilul meu de viaţă, nu m-am putut adapta. Titi Teaşcă voia să mă ţină non-stop în cantonament", a precizat actualul antrenor cu portarii de la Astra II Giurgiu.

Regretă că n-a jucat la Mondialul din '70

Marele regret al lui Narcis Coman e acela că n-a fost convocat de Angelo Niculescu în lotul pentru Campionatul Mondial din Mexic, unde au mers alţi trei portari: Rică Răducanu, Stere Adamache şi Gică Gornea.

„În naţionala României am debutat în 1967, contra Poloniei, la Cracovia. Am jucat bine atunci, aşa că am rămas numărul 1 în poartă şi în meciurile următoare, cu Germania de Est, Congo, Austria, Olanda şi Portugalia. Îmi pare rău că am acceptat să joc accidentat la Lisabona, în toamna lui 1968. La 22 de ani, nu prea eram obişnuit să spun nu. Am luat două goluri parabile şi am fost înlocuit la pauză cu Gornea. După aia, am mai fost folosit din nou la echipa naţională abia în 1971. Poate că ar fi trebuit să fiu şi eu în lotul pentru Guadalajara, în 1970, însă nu s-a putut. Am fost şi eu încăpăţânat, au fost şi alţii. Asta e viaţa", a mărturisit Coman. În 1974, după ce a plecat de la Steaua, Narcis Coman a ajuns la SC Bacău, unde a rămas timp de două sezoane.

Apăra fără mănuşi

Apoi a plecat la Târgovişte, echipă care i-a rămas şi azi în suflet: „Aici am devenit idol. În 1978 mi s-a acordat şi titlul de «Jucătorul Anului». Socrul m-a anunţat, dar el era mereu pus pe şotii! Când s-a jurat că nu minte, era să cad de pe scaun. Păi, cum să fiu eu înaintea lui Dobrin şi a lui Dudu Georgescu?!".

Narcis Coman era renumit şi pentru faptul că obişnuia să apere fără mănuşi, doar cu nişte faşe elastice înfăşurate pe mâini. „Aveam priză mai bună la minge cu ele. Am suferit în carieră zece fracturi, trei intervenţii chirurgicale la muşchi, dar am avut şi coloana vertebrală deplasată cu trei milimetri. Jucătorii de azi sunt prea fiţoşi. Când mă durea mai tare, puneam o sticlă de Cabernet pe picior şi îmi trecea", a mărturisit „Portarul de cauciuc", care crede că Nichi Dumitriu, Florea Dumitrache şi Marcel Răducanu au fost cei mai buni atacanţi pe care i-a întâlnit.

Ar fi putut să joace în Brazilia, la Palmeiras

Portarul giurgiuvean a avut şi multe ocazii de a se transfera în străinătate, dar regimul comunist nu i-a permis să plece din România. „În 1966, după ce i-am scos cu Dinamo Piteşti pe cei de la FC Sevilla  din Cupa Oraşelor Târguri, spaniolii mi-au propus să rămân la ei. Apoi, în 1968 m-au ochit cei de la Palmeiras Sao Paulo într-un turneu al echipei naţionale. Dar nu aveam cum să fug, familia mea ar fi avut de suferit. În plus, nu mi-ar fi plăcut să fiu singur într-o ţară străină", a mărturisit Coman, care a renunţat să mai apere în 1982: „M-am retras de la Dunărea Giurgiu, echipa din oraşul meu natal, care activa în Liga a III-a".

Coman şi una dintre distincţiile primite de-a lungul vremii  Foto: Bogdan Vladu



"Mi-a plăcut viaţa! Fără goluri, dar cu goale. S-a spus că am avut peste 1.000 de femei. Nu le-am numărat niciodată! Dar au fost destule! Eram eu drăguţ, dar trebuia să ai şi bani de-o friptură."
Narcis Coman
antrenor cu portarii Astra II Giurgiu

"Adevăratul Narcis s-a îndrăgostit de propriul chip, după care a căzut în apă şi s-a înecat. Eu am căzut într-un butoi cu vin, l-am secat şi am reuşit să ies viu de-acolo."
Narcis Coman
antrenor cu portarii Astra II Giurgiu

Narcis Răduţ Coman

Data naşterii: 5 noiembrie 1946, Giurgiu
Cariera de jucător: Olimpia Giurgiu, Victoria Giurgiu, Şantierul Naval Olteniţa, UTA, Dinamo (FC Argeş) Piteşti, Dinamo Bucureşti, Dunărea Giurgiu, Steaua Bucureşti, SC Bacău, CS Târgovişte
Liga I: 214 meciuri / 0 goluri (1965-1980)
Cupe europene: 12 meciuri / 0 goluri (1966-1972)
Echipa naţională: 12 selecţii / 0 goluri (1967-1978)
Palmares: Cupa României (Steaua, 1971).
- În 1978 a fost declarat „Jucătorul Anului", în 2009 a fost decorat cu  „Meritul Sportiv" - clasa a III-a, iar în 2010 a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite