Lăcătuş e pe făraş. Se întoarce Olăroiu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecarea „Fiarei” din Ghencea a devenit iminentă, mai ales în condiţiile în care Gigi Becali a ajuns deja la un acord de principiu cu tehnicianul care s-a despărţit de Al-Sadd Doha. Situaţia se va clarifica în următoarele zile, dar, aproape sigur, Olăroiu va prelua echipa chiar din această pauză. Lăcătuş şi-a anunţat colaboratorii că ar putea pleca de la Steaua.

Cosmin Olăroiu e gata să se reîntoarcă la Steaua! Deşi acest lucru părea de neconceput în urmă cu câteva zile, se pare că tehnicianul de 42 de ani a ajuns în cele din urmă la un acord de principiu cu Gigi Becali, urmând să preia echipa chiar din această iarnă.

Liber de contract din 24 decembrie, când şi-a dat demisia de la Al-Sadd Doha, la scurt timp după ce a câştigat Cupa Stelelor Qatarului, Oli s-a lăsat înduplecat de latifundiarul din Pipera şi de managerul Mihai Stoica să revină în Ghencea după trei sezoane şi jumătate, în ciuda faptului că are în acest moment propuneri extrem de tentante de la alte echipe din zona Golfului Persic.

Totul se va clarifica însă în zilele următoare, după ce Gigi Becali va lămuri situaţia lui Marius Lăcătuş. Pentru că i-a promis soţiei „Fiarei", Mariana Lăcătuş, că nu-l va mai umili pe fostul număr 7, latifundiarul evită să-l demită pe tehnician, însă a lansat în ultimele zile mai multe atacuri virulente la adresa lui Lăcătuş, sperând că astfel îl va determina să plece singur.

„Lot valoros, de titlu, am sigur, asta ştiu. Să vedem dacă am şi antrenor...Nu pot să spun despre Lăcătuş că este antrenor bun, pentru că aş minţi. El trebuie să ia titlul şi să-mi dea cu el în cap, ca să zic altceva! Dacă te bate Gaz Metan acasă, ce încredere să am?!", a tunat Gigi Becali.

Îşi aduce oamenii lui

Planul patronului pare să dea roade, întrucât Lăcătuş şi-a anunţat deja colaboratorii că este posibil să părăsească echipa. „Dacă Gigi şi-a pierdut încrederea în mine şi nu vrea să-şi ţină cuvântul dat, să-mi spună. Nu ţin cu lanţurile de scaunul de antrenor. N-ar fi prima oară când mă dă afară", a recunoscut „Fiara".

Lăcătuş intenţiona să poarte o discuţie lămuritoare cu Gigi Becali înainte de reunirea lotului, însă întârzierea avionului care-l aducea din Spania i-a dat planurile peste cap. Aeronava a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă" cu doar 45 de minute înaintea orei fixate pentru reunire, aşa că antrenorul a mers direct în Ghencea, unde a condus prima şedinţă de pregătire a anului 2011. 

Plecarea lui Lăcătuş ar fi echivalentă şi cu despărţirea de doi din actualii antrenori secunzi, Edi Iordănescu şi Nelu Naghi, ultimul fiind chiar naşul de cununie al „Fiarei". Gabriel Caramarin va fi păstrat şi în stafful lui Olăroiu, care l-a avut elev la FC Naţional şi la Poli Timişoara, însă Oli îi va readuce în Ghencea şi pe colaboratorii săi tradiţionali: secunzii Cătălin Necula şi Massimo Pedrazzini, antrenorul cu portarii Vasile Iordache şi preparatorul fizic Ferdinando Hippoliti. De asemenea, Dumitru Bolborea ar putea fi cooptat şi el în cadrul Academiei Steaua.

"Dacă va fi să ne despărţim de Marius Lăcătuş, mă voi întâlni faţă în faţă cu el, îi dau banii, ne dăm mâna şi cu asta basta! "
Gigi Becali
patron Steaua

"Trebuie să i se spună în faţă unui antrenor, dacă nu mai este dorit. Ar fi o mare greşeală ca Lăcătuş să fie dat afară. Dacă pleacă el, va veni o nouă perioadă neagră a Stelei."
Emeric Ienei
fost antrenor Steaua

Ultimatum pentru Gigi

Primarul din Chiajna, Mircea Minea, susţine că Gigi Becali a minţit atunci când a afirmat că Steaua are o datorie de numai 20.000 de euro în contul transferului lui Florin Gardoş: „Nu stau eu să mă cert cu domnul Becali, dar îl anunţ că până la 15 ianuarie trebuie să-mi plătească 120.000 de euro sau să-mi dea în schimb trei fotbalişti: Onofraş, Marinescu şi Bilaşco".

Ce a realizat Oli la Steaua

A condus echipa 56 de meciuri de Liga I (iulie - septembrie 2002 şi ianuarie 2006 - iunie 2007), având în palmares 33 de victorii, 14 egaluri şi 9 înfrângeri.

A câştigat ultimele două trofee din vitrina Stelei: titlul şi Supercupa din 2006.

A calificat echipa în semifinalele Cupei UEFA, ediţia 2005-2006, performanţă unică în era post-Ceauşescu.

A calificat echipa în grupele Ligii Campionilor după o pauză de zece ani (sezonul 2006-2007).

Este ultimul antrenor care a reuşit să reziste un sezon întreg la Steaua (2006-2007).

Roş-albaştrii s-au reunit fără Ricardo!

Dică (dreapta), în mare vervă la antrenament  Foto: Petrică Tănase



Roş-albaştrii s-au antrenat pentru prima oară în 2011 pe un teren acoperit de zăpadă, în ciuda faptului că la Bucureşti erau + 2°C. De asemenea, elevii lui Lăcătuş au fost vizibil incomodaţi de ceaţa deasă aşternută deasupra Capitalei, motiv pentru care şedinţa de pregătire a fost scurtată simţitor.

Singurul absent a fost brazilianul Ricardo Gomes, care pare să nu se fi dezvăţat de năravurile căpătate în vremea când evolua la Unirea Urziceni. Totuşi, oficialii Stelei au dat asigurări că mijlocaşul va fi prezent la antrenamentul de astăzi, susţinând, totodată, că întârzierea sa e cauzată de orarul unor avioane. În cazul în care Ricardo nu se va ţine de cuvânt, Gigi Becali a declarat că-l va amenda drastic.

„Aici nu e circ, e Steaua Bucureşti. Nu vine, îl amendez cu 50.000 de euro!", a decretat latifundiarul. Singurul jucător care s-a încumetat să se antreneze în şort a fost un alt brazilian, Bonfim, în timp ce Latovlevici a prins doar finalul şedinţei de pregătire, fundaşul fiind blocat vreme de mai multe zeci de minute în traficul bucureştean.

La primul antrenament în Ghencea după doi ani şi jumătate, veteranul Nicolae Dică a fost responsabil cu buna dispoziţie, el remarcându-se de la început ca fiind unul dintre liderii actualului lot. Şedinţa de pregătire a fost supervizată de pe margine şi de managerul general, Mihai Stoica, respectiv de către directorul sportiv al clubului, Narcis Răducan.

Lotul Stelei prezent la reunire

-Portari: Tătăruşanu, C. Lungu, Măcelaru;
-Fundaşi: Bonfim, Emeghara, Galamaz, Gardoş, E. Baciu, Geraldo, Martinovici, Brandan, Latovlevici;
-Mijlocaşi: Nicoliţă, Szekely, Bicfalvi, L. Marinescu, Cr. Tănase, An. Ionescu, Răduţ, C. Matei;
-Atacanţi: B. Stancu, Bilaşco, Surdu, Onofraş;
-Noutăţi: N. Dică (Manisaspor), Onicaş (FCM Tg. Mureş)
-Plecări: Abrudan („U" Cluj), Angelov (Anorthosis Famagusta), Zapata, Kapetanos (destinaţii necunoscute)
-Absent: Ricardo

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite