Marius Lăcătuş: "La meciul cu Napoli poate voi fi şi eu norocos ca şi Sorin Cârţu"
0Tehnicianul Marius Lăcătuş a menţionat că Eduard Iordănescu, care a fost antrenorul interimar al Stelei în ultimele zile, poate să rămână la echipa din Bulevardul Ghencea, dacă îşi doreşte acest lucru.
"Dacă el va dori să rămână la Steaua alături de mine, atunci poate să rămână fără probleme. El cunoaşte foarte bine jucătorii şi ar fi un avantaj pentru noi", a afirmat Marius Lăcătuş, care consideră că toate echipele din fruntea clasamentului au şanse la titlu: "Toate echipele care sunt acolo în frunte au şanse, este un campionat asemănător cu cel de anul trecut, unde echipele care se băteau la cupele europene aveau şanse la titlu".
Marius Lăcătuş a spus că este normal să existe presiune la Steaua, având în vedere obiectivele echipei. "La Steaua orice meci este greu, pentru că atunci când ai obiectiv să te clasezi pe locurile 1-2 sau se doreşte calificarea în primăvara europeană, este normal să fie o presiune, iar meciurile să fie dificile. La meciul cu Napoli poate voi fi şi eu norocos ca şi Sorin (n.r. - Cârţu) pentru că şi el a fost pus antrenor luni şi miercuri a câştigat în Liga Campionilor", a adăugat Lăcătuş.