Steaua-Rapid 0-1 / Gigi Becali: "Tătăruşanu are probleme, nu se poate concentra"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali a spus că lui Tătăruşanu îi trebuie psiholog pentru a-şi reveni la forma pe care a avut-o în turul campionatului. Acesta spune că portarul venit de la Bistriţa nu se concentrează în timpul meciului.

"Tătăruşanu este un portar foarte bun, dar nu cred că este concentrat. El se gîndeşte la ceva în timpului meciului, nu ştiu. Trebuie să luăm un psiholog pentru el. Are momente cînd nu este deloc atent. Spre deosebire de Coman care a salvat echipa prin intervenţiile lui.

Noi am dominat tot meciul, eu aşa am văzut. Dacă eram nemulţumit, spuneam, dar nu am ce să le reproşez. Nu avem ce face pentru că Onofraş mai mult încurcă. Bănel o avea să se ducă direct pe poartă, dar i-a luat-o Onofraş. Maicon nu am ce să comentez, nu vreau să îl jignesc, dar e de pe altă planetă.

Dică nu mai poate să bage mingea în poartă, nu mai are vlagă. Ce pot să fac? Să dau vina pe jucători, care au muncit şi nu au putut să bage mingea în poartă. Onofraş şi Dică sînt mînă moartă. Noi nu avem jucători cum sînt Pancu şi Herea, care sînt marcatori.

Mihai Costea, Moraes şi Rusescu sînt atacanţii pe care Steaua îi are din vară şi mai luăm şi alţii. O să mai iau şi doi mijlocaşi", a spus Becali la GSP TV

Min 90+3 Robert Dumitru pune capăt mecului. Rapid învinge cu 0-1

Min 90 Arbitrul arată trei minute suplimentare

Min 85. Ezequias primeşte şi el cartonaş galben

Min 83 Szekely prinde un şut de la 16 metri direct pe centrul porţii şi Coman reţine cu emoţii

Min 81. Marinescu vede cartonaşul galben pentru simulare

Min 80. Rapid nu mai contează în atac. Steliştii aruncă toate mingile în careu, acolo unde Coman este stăpân

Min 77. Ultima schimbare şi la Rapid. Intră Frunză în locul lui Bozovici

Min 75. Steaua iese la atac. Au fost trei cornere consecutive rămase fără rezultat

Min 74. Ultima schimbare la Steaua. Iese Răduţ şi intră Maicon

Min 69 GOOOOOOOOOOOOOOOOOOLLL RAPID. Pancu reia din apropiere cu capul după o respingere în faţă a lui Tătăruşanu, după un şut al lui Olberdam

Min 66 Herea obţine o lovitura liberă în preajma careului stelist dupa un fault al lui Szekely, lovitură care rămâne fără rezultat pe tabelă

Min 63. Răduţ şutează de la 20 de metri şi Coman respinge în corner

Min 60 Dublă schimbare la Steaua. Intră Szekely şi Marinescu şi iese Emeghara şi Dică

Min. 58 Schimbare la Rapid. Iese Costin Lazăr şi intră Olberdam

Min 52 Nicoliţă încearcă o executie acrobatică, mingea se duce pe langa poartă

Min 50 Steaua a început mai bine mitanul secund şi atacă

Min 46 Arbitrul Robert Dumitru fluieră începutul reprizei a doua

Min 45  Prima repriză s-a terminat cu o nouă fază controversată: Dani Coman în prim plan! La o lovitură liberă pentru Rapid, portarul giuleştean a recepţionat un balon de la un coechipier, a făcut semn centralului că el va fi cel care va repune balonul, dar Onofraş l-a contrat şi a înscris cu poarta goală. Centralul a anulat reuşita steliştilor, motivând că jocul era întrerupt

Min 41. Nicoliţă centreazăîn faţa porţii de pe pertea dreaptă, Tănase intră prin alunecare şi nu ajunge la minge

Min 39 Rui Duarte încearcă o centrare, mingea e recuparată de fundaşii Stelei

Min 33 Dică este lovit dur de Pancu, dar Robert Dumitru nu scoate cartonaşul nici de această dată. Pancu merita al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu

Min 31 Fanii rapidişti de la tribuna I dau primele semne de viaţă. Forţele de ordine intervin pentru a dispersa meleul creat

Min 29. Herea se distreaza cu Latovlevici, ramane singur cu Tatarusanu, dar sutul sau nu il invinge pe portarul Stelei

Min 27. Pancu e avertizat după ce i-a cerut lui Dumitru să acorde cartonaşul lui roşu lui Dică. Prima mare greşeală a lui Robert Dumitru: Dică trebuia eliminat!

Min 26. Cea mai mare ocazie rapidistă: Herea în blocajul lui Tătăruşanu după o pasă ideală a lui Pancu

Min. 25. Patronul Stelei nu scapă de înjurăturile suporterilor

Min 23. Prima schimbare a meciului. Grigorie intra in locul lui Romanla Rapid.

Min 22. Apare si prima fază controversată cu Bozovic oprit de Videan pentru un ofsaid care nu a fost.

Min. 16 Dica este avertizat pentru blocarea lui Coman. Ex-piteşteanul l-a oprit inutil pe prietenul său Coman, în suprafaţa de protecţie.

Min. 14 Bozovici primeste o pasa de la Costin Lazar, dar este surprins in ofsaid

Min. 12 - Onofraş încearcă să-l deschidă în gura porţii pe Nicoliţă, însă mijlocaşul nu mai poate prinde balonul. 

Min. 7 -  Cristi Tănase ratează cea mai mare ocazie de până acum. Centrare de pe partea draptă, Rui Duarte greşeşte şi Tănase rămâne singur cu Coman: trage pe centrul poţii, direct în braţele portarului rapidist

Min. 6 -  Cristi Tănase şutează de la 20 de metri şi Coman reţine

Min. 3 - Pressing al Rapidului şi Pancu ratează prima ocazie a meciului

Min. 2 - Nicoliţă este fotbalistul care trimite primul spre poarta lui Coman. Mult pe lângă

Min. 1 - Rapidul începe în forţă, iar Pancu are primul şut pe poartă. Balonul trece însă pe lângă poarta lui Tătăruşanu. 

Partida a început

Pe Ghencea s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului fotbalist al FC Argeş, Ion Barbu.  

Steaua: Tătăruşanu - Emeghara, Geraldo, Gardoş, Latovlevici - Răduţ, Brandan - Nicoliţă, Dică, Cr. Tănase - Onofraş

Rapid: D. Coman - Rui Duarte, Marcos Antonio, Glauber, Ezequias - M. Roman, N. Grigore, C. Lazăr, Bozovici - Herea, Pancu

UPDATE // Rezultatele din ultima vreme ale Stelei au făcut ca înainte cu 45 de minute de startul partidei cu Rapid să fie doar 300 de spectatori. Pînă la ora fluierului de început se aşteaptă 5.000 de fani ai celor două echipe

UPDATE // După ce jucătorii Rapidului au terminat de inspectat gazonul, Rui Duarte a fost apostrofat de cei 200 de fani ai Stelei de la triibuna a doua. Fundaşul dreapta le-a răspuns acestora prin semne obsecene

UPDATE // Clubul Rapid a solicitat ca stadionul Steaua să fie suspendat ca urmare a hotărîrii echipei din Ghencea să nu aloce nici un bilet galeriei rapidiste: "Aşa cum au mai procedat şi în alte împrejurări, pentru că li s-a permis asta, oficialii Stelei îşi bat joc de regulamentele ce reglementează activitatea fotbalistică şi, în cazul de faţă, anunţă că refuză accesul suporterilor rapidişti la meciul din această seară. La fel de grav e faptul că îşi justifică decizia prin litere de regulament pe care nu le cunosc. Solicitarea a fost făcută de către Liga Suporterilor Rapidişti (cluburilor li se interzice să se implice în organizarea deplasărilor suporterilor, dar Liga Suporterilor Rapidişti are personalitate juridică şi a fost acceptată ca partener în astfel de ocazii), dar răspunsul a fost negativ. Nu mai rămâne decât ca Liga Profesionistă de Fotbal să aplice măsurile de rigoare, acestea prevăzând, în atare împrejurări, o suspendare de 1-4 etape a stadionului respectiv", se arătă într-un comunicat pe site-ul oficial al Rapidului, conform Mediafax.

UPDATE // De acum este clar, giuleştenii nu vor avea galerie organizată în Ghencea, însă nu mai puţin de 200 de giuleşteni au bilete cumpărate la tribuna 1, care însă nu vor fi primiţi în arenă cu însemnele Rapidului.

Întîlnirea dintre Becali şi liderul suporterilor rapidişti, Gigi "Corsicanu'", a avut loc, dar oferta patronului stelist a rămas neschimbată: "Voia să ne dea 25 de bilete. Să le ţină şi pe alea, să le vîndă steliştilor! A spus că nu e decizia sa, ci a lui Mustaţă, şeful galeriei steliste, şi că nu are ce face. Este un precedent extrem de periculos pentru că uşor-uşor galeriile echipelor oaspete nu vor mai fi primite la meciurile din deplasare. Ce nu a reuşit legea lui Dumitru Dragomir, reuşesc aşa-zişii ultraşi de la Steaua. Şi aşa tribunele la noi sînt goale. De acum încolo vor fi şi mai goale", a precizat "Corsicanu'"

Dacă rapidiştii vor intra la tribuna 1, nu în peluză, acolo unde stau de obicei vizitatorii, riscul apariţiei unor probleme este foarte mare deoarece nu există nici un gard despărţitor între cele două grupuri de suporteri. "Deocamdată noi nu primit nici o informaţie legată de acest aspect. Aşteptăm încă de la Steaua să vedem dacă vor fi acordate biletele. Oricum, noi sîntem pregătiţi pentru orice situaţie", au precizat pentru GSP.ro surse din Jandarmerie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite