LIVETEXT Steaua - Dinamo, 0-1/ Borcea:"Dacă am juca numai cu Steaua, am fi campioni!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo s-a impus cu 1-0 în Ghencea, graţie golului marcat de Gabi Torje, şi a ajuns la patru puncte de podium. Steliştii îşi iau adio de la titlul după înfrângerea cu Dinamo, elevii lui Sorin Cîrţu fiind acum pe locul 6.

UPDATE - GIGI BECALI, ATACAT CU PIETRE!

Patronul Stelei, Gigi Becali, a fost ţinta suporterilor la ieşirea de la stadion. Finanţatorul echipei din Ghencea a fost reperat de fani în momentul în care pleca cu maşina de la stadion şi, imediat, atacat cu pietre. Becali a mers direct la Secţia de Poliţie pentru a face plângere împotriva atacatorilor, care au fost prinşi de jaandarmi.

"Mi-au spart parbrizul, maşina, tabla, cu pietre. Acum sunt la Poliţie. Am farul spart la maşină, au arestat 10 inşi, i-au dus la secţia 22. Au fost arestaţi pentru huliganism. Să-i reţină şi să-i condamne! Fac plângere şi mă voi duce la fiecare termen. Până nu se condamnă, nu mă las", a spus Becali la GSPTV.

UPDATE : SORIN CÎRŢU - " Bravo dinamoviştilor că sunt sprijiniţi de cine trebuie..."

image

"E o mare nedreptate, dinamoviştii au avut mult noroc, dar aşa e când te sprijină şi alţii... Marius Avram a întrerupt de prea multe ori jocul, a dat multe faulturi imaginare... că, oricum, tata nu o să facă nimic! La faza golului nici măcar nu a fost fault. Bravo dinamoviştilor că sunt sprijiniţi de cine trebuie..."

UPDATE: MIHAI STOICA - "Jucătorii lui Dinamo au introdus materiale pirotehnice în stadion. Steaua trebuie să câştige cu 3-0"

image

 "Ce s-a întîmplat înainte de meci este o premieră înainte de meci. Jucătorii de la Dinamo au introdus materiale pirotehnice în stadion, avem imagini şi dovezi! Jucătorii lor au vrut să se oprească meciul şi să se creeze probleme. Vom depune memoriu. Au fost pungi, mingi descusute şi fulare pe care toţi jucătorii lui Dinamo le-au adus. Trebuie să se facă ordine în fotbalul ăsta şi Steaua să cîştige cu 3-0! Dinamo trebuie să plătească şi va plăti cu siguranţă. Atîta timp cît FIFA şi UEFA fac o campanie foarte agresivă împotriva violenţei, uite ce se întîmplă la derby-ul României. Jucătorii au avut acceptul conducerii, că nu făceau asta de capul lor. Vom ajunge să introducem pe teren topoare, cuţite! Este infracţionalitate, e un gest care este împotriva legii, deci cei de la Dinamo trebuie să răspundă în faţa organelor abilitate"

UPDATE - DUMITRU DRAGOMIR :" A FOST UN MECI SLAB"!

"Dinamo a meritat victoria, deşi a jucat mai prost în prima repriză, dar a revenit în a  doua. Meciul a fost însă unul slab ca nivel tehnic pentru un asemenea derbi".

UPDATE - IOAN ANDONE :" Sunt mulţumit că am avansat în clasament"

" Am avut o primă repriză mai slabă, în a doua o posesie bună şi am avut şi şansă. Sunt mulţumit că am avansat în clasament, lupta e dură şi suntem departe de primele locuri. Luptăm pe două planuri şi jucătorii sunt obosiţi. sunt fericit că au debutat Ţucudean, Bălgrădean. Noi ne-am împiedicat de prea multe ori în acest campionat să avem şanse la titlu. Dacă batem următoarele 2 meciuri, atunci mai discutăm. Dacă mai urcăm două locuri, până pe 2, ar fi ideal, dar sunt realist şi ştiu că e greu! "

UPDATE - GIGI BECALI :"N-are cine să bage mingea în poartă"!

"Am dominat Dinamo iar ei au dat gol dintr-o fază stupidă. Dacă n-ai fotbalişti care să bage mingea în poartă, degeaba munceşte toată echipa. N-are cine să bage mingea în poartă".

UPDATE - CRISTI BORCEA :"Dacă am juca numai cu Steaua, am fi campioni!"

"Dacă am juca numai cu Steaua, am fi campioni. O victorie foarte importantă, de moral, care ne menţine în lupta pentru Europa League. Este foarte greu să ajungem echipele de pe podium. Când am venit de la Miami am spus că Dinamo nu va mai pierde niciun joc şi aşa se va întâmpla până la finalul campionatului. La pauză, "Naşu" Gigi Becali visa la Champions League, noi la Europa League...Îmi pare rău pentru Naşu, dar la fotbal eu sunt Naşu"

UPDATE: SUPORTERII AU ARUNCAT CU SCAUNE ÎN JUCĂTORI

Jucătorii Stelei au mers spre galerie pentru a-i aplauda, moment în care au fost "atacaţi" de fani cu scaune. Suporterii le-au strigat  "Ruşine să vă fie" şi au aruncat spre gazon cu tot ce au avut la îndemână.

image

FILMUL JOCULUI

ARBITRUL MARIUS AVRAM A FLUIERAT FINALUL JOCULUI. STEAUA - DINAMO 0-1

S-au arătat 4 minute de prelungire

SUPĂRAT PE EVOLUŢIA ECHIPEI SALE, PATRONUL STELEI, GIGI BECALI,  A PĂRĂSIT STADIONUL CU CÂTEVA MINUTE ÎNAINTE DE FINALUL MECIULUI.

MIN 87. Ocazie pentru Steaua. Răduţ bate bine un corner de pe stângă, iar Onofraş trimite din 3 metri alături

Suporterii Stelei au început să părăsească deja stadionul.

Meciul este întrerupt pentru că Mărgăritescu primeşte îngrijiri medicale după ce Maicon i-a aplicat o lovitură la cap.

MIN 85 ULTIMA SCHIMBARE LA DINAMO. Iese Torje, intră BAKAJ

MIN 82. Steliştii cer penalti după un contact în careu dintre Bărboianu şi Cristi Tănase.

MIN 80. Ocazie pentru Steaua. Geraldo reia cu capul puţin pe lângă poartă o centrare venită de la Brandan

MIN 79. ULTIMA SCHIMBARE LA STEAUA. Iese SURDU, intră RĂDUŢ

MIN 76. A DOUA SCHIMBARE LA DINAMO. Iese CĂTĂLIN MUNTEANU, intră MĂRGĂRITESCU

MIN 75. Ocazie mare pentru Steaua. Nicoliţă trage periculos din interiorul careului, dar mingea este respinsă în corner.

MIN 73. PRIMA SCHIMBARE LA DINAMO. Iese L.Ganea, intră ŢUCUDEAN

MIN 72.  A DOUA SCHIMBARE LA STEAUA. Iese MARINESCU, întră ONOFRAŞ.

MIN 70. Ciocnire periculoasă între Marinescu şi Dragoş Grigore. Ambii jucători se resimt şi primesc îngrijiri medicale

image

MIN 62 GOOOOOOOOOL DINAMO! Torje deschide scorul printr-o lovitură de cap din interiorul careului.

MIN 58. Ies şi dinamoviştii la atac. Centrare periculoasă în careul lui Tătătruşanu, dar portarul stelist reţine.

MIN 55. PRIMA SCHIMBARE LA STEAUA: Iese BILAŞCO, intră MAICON

MIN 48. Lovitură liberă pentru Steaua de pe stânga, Nicoliţă trimite în careu dar minge nu este atinsă de niciun stelist.

A ÎNCEPUT REPRIZA A DOUA

PAUZĂ ÎN GHENCEA. SCOR 0-0

MIN 43 Bărboianu îl faultează dur pe Surdu şi primeşte cartonaş galben, moment în care se porneşte un conflict general între jucătorii celor două echipe. Avram intervine şi linişteşte spiritele.

INCREDIBIL! JANDARMII ÎI ACUZĂ PE JUCĂTORII DINAMOVIŞTI CĂ LE-AU ARUNCAT SUPORTERILOR FULARE ÎN CARE SE AFLAU TORŢE!!!!!

"Jucătorii echipei Dinamo au aruncat, înainte de meci, în sectorul unde se află fanii dinamovişti mingi şi fulare înnodate. Unul din fulare a fost prins de către un jandarm, iar înăuntru se afla patru torţe. Mâine vom avea imaginile de la Digi TV şi cine se va face vinovat, va suporta consecinţele legii şi se va merge până acolo încât i se va întocmi dosar penal, confom legii 4, pentru introducerea de materiale pirotehnice în interioul stadionului. Se pare că toate fularele aruncate în galeria dinamovistă au fost la fel", a declarat pentru MEDIAFAX Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

MIN 36. Ocazie pentru Steaua. Tănase trage în forţă de la 20 de metri şi îl  "întinde" serios pe Bălgrădean care trimite în corner.

image

S-au scurs 30 de minute din derbiul Steaua-Dinamo, scor 0-0. Gazdele au controlat jocul în totalitate, dovadă fiind şi raportul şuturilor spre poartă, 6-1 în favoarea jucătorilor lui Cârţu.

MIN 26. Dinamoviştii trag primul şut pe spaţiul porţii. Bărboianu şutează puternic, fără probleme pentru Tătăruşanu.

MIN 23 Bilaşco trage şi el din 20 de metri, dar Bălgrădean îi salvează pe dinamovişti.

MIN 20. Ocazie mare pentru Steaua. Corner executat de Nicoliţă, dinamoviştii se apără haotic, dar reuşesc să respingă în cele din urmă.

image

MIN 15 Steaua ajunge la 5 şuturi spre poarta dinamoviştilor. După un atac prelungit Brandan trage de la 20 de metri, însă mult peste poartă.

MIN 10. Arbitrul Marius Avram opreşte meciul. Dinspre galeria dinamovistă au "zburat " către gazon mai multe torţe. Stewarzii au intervenit în forţă în sector rezervat dinamoviştilor pentru a-i calma.

image
image

Min 8.Ocazie pentru gazde. Latovlevici centrează de pe stângă, iar Bălgrădean îi "suflă" mingea lui Surdu.

MIN 5. Steaua trece pe lângă deschiderea scorului. Centrare de pe partea dreaptă,  mingea ajunge în careul dinamovist, îl loveşte în genunchi pe Moţi, apoi ricoşează în bara transversală.

MIN 1. Dinamo începe în atac jocul. Alexe şi Cătălin Munteanu şutează periculos din careul lui Tătăruşanu.

Galeria Stelei a prezentat o coregrafie inedită: cartoane roşii, albastre şi albe, care alcătuiau cuvântul Steaua pe întinderea întregii peluze

A ÎNCEPUT PARTIDA!

Mai sunt mai puţin de 5 minute până la startul partidei.

Meciul din această seară va fi arbitrat de Marius Avram

UPDATE: SORIN CÂŢTU S-A DECIS ASUPRA ECHIPEI DE START

Tărăruşanu - Bonfim, Gardoş, Geraldo, Latovlevici - Marinescu, Brandan - Nicoliţă, Surdu, Tănase - Bilaşco.

UPDATE: ANDONE A STABILIT PRIMUL "11" ! ATACĂ STEAUA CU ALEXE, DĂNCIULESCU ŞI L.GANEA

Bălgrădean - Bărboianu, Moţi, D. Grigore, Diabate - Torje, Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu, L. Ganea.

UPDATE - MM STOICA: "STADIONUL NU VA FI ARHIPLIN"

Managerul general al Stelei susţine că arena din Ghencea nu va fi plină până la refuz nici la derbiul cu Dinamo.

"Din estimările mele,  cred că vor fi 18.000 - 20.000 de spectatori. Nici jocul celor două echipe şi nici poziţia lor în clasament nu-i atrag pe fani la stadion. Probabil şi programarea acestei partide, în a doua zi de Paşte, îi ţine pe oameni departe de Ghencea", a spus Mihai Stoica la digisport.

UPDATE - Dinamoviştii ajung în Ghencea escortaţi de Jandarmi

O sută de suporteri dinamovişti s-au întîlnit în zona Semnănătoarea pentru a fi escortaţi de Jandarmerie către stadionul Ghencea. Alţi 300 de fani ai "cîinilor" se află în zona Lujerului, urmînd ca cele două grupuri să fie reunite în drumul spre stadionul Stelei. Restul fanilor lui Dinamo vor veni în Ghencea pe cont propriu.

image

UPDATE - STELIŞTII ŞI DINAMOVIŞTII, LA UN PAS DE BĂTAIE, ÎN ZONA MOGHIOROŞ. 4 stelişti duşi la Poliţie

Din cîte se pare, primele contre între susţinătorii celor două echipe au avut loc în parcul Moghioroş, unde galeriile rivale au scandat injurii la adresa adversarilor din această seară. Jandarmeria a ţinut însă situaţia sub control, astfel că lucrurile între cele două facţiuni nu au degenerat. Patru suporteri turbulen'i au fost duşi la Secţia 22 de Poliţie.

UPDATE: Fanii Stelei promit o atmosferă de neuitat în derby-ul contra rivalilor de moarte de la Dinamo.

image

"Ne-a luat în jur de o săptămână pentru a face spectacol în tribună. Acesta e derby-ul României, noi vrem să câştigăm. Chiar dacă nu luăm campionatul, vrem foarte mult să-i batem pe Dinamo. Pe Dinamo şi Rapid trebuie să-i batem neapărat.

Toată lumea e dezamăgită de jocul Stelei, dar acum trebuie să-şi dea viaţa pe teren împotriva lui Dinamo. Mesajul nostru a fost clar la meciul cu Braşov: dacă bat pe Dinamo şi Rapid le promitem că îi vom susţine la orice eveniment.", a declarat liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustaţă la Sport.ro.

UPDATE - MARIUS LĂCĂTUŞ - "Înainte era un derby ce conta în lupta pentru titlu"

"Va fi un meci în care rezultatul este incert. Este doar un derby de tradiţie acum. Înainte era un derby ce conta în lupta pentru titlu. Dacă ar reuşi Steaua să cîştige acest meci, s-ar schimba traiectoria campionatului. Ar fi o perspectivă foarte bună în ceea ce priveşte meciurile următoare".

UPDATE: Dinamo nu va avea decât aproape 700 de fani pe stadionul Ghencea, numărul oferit de oficialii stelişti fiind de 676.

"Până acum nu au fost incidente. Fanii lui Dinamo vor fi conduşi către Complexul Sportiv Steaua. Li se vor verifica actele de identitate şi vor fi percheziţionaţi. În urma protocolului, 676 de bilete au fost direcţionate către clubul Dinamo. Suporterii lui Dinamo vor intra pe stadion în jurul orei 18:00. Fanii nu au voie cu obiecte contontente, materiale pirotehnice, aceste materiale sunt afişate la intrare în orice arenă.", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Florin Hulea, la Sport.ro.

UPDATE: Sorin Cîrţu are probleme de lot: ERIC BICFALVI S-A ACCIDENTAT şi în locul său va juca Pablo Brandan, iar pe banda stîngă va fi titularizat Iasmin Latovlevici.

image

UPDATE: Marius Niculae despre STEAUA-DINAMO : "Ţi se zburleşte pielea când marchezi contra Stelei"

"Emoţiile cele mai mari le ai doar la astfel de derby-uri. Ultimul moment de care îmi aduc aminte cu plăcere de, bineînţeles, golul marcat contra Stelei. Am promis că prima reuşită în poarta rivalei de moarte o voi dedica memoriei fostului meu prieten Cătălin Hîldan.
E o bucurie imensă când dai gol într-un meci cu Steaua. Nu poţi să o descrii în cuvinte, n-ai cum. Pur şi simplu ţi se zburleşte pielea şi emani de bucurie!", a spus Niculae.

UPDATE: MAICON despre derby: "Vreau putere şi inspiraţie de la Dumnezeu!"

image

"Toată lumea îmi vorbeşte de acest meci! Dacă voi juca, îmi doresc enorm să înscriu pentru a le mulţumi astfel tuturor celor care au avut încredere în mine şi celor care m-au aplaudat la meciurile Stelei. Sper ca Dumnezeu să îmi dea şi de această dată putere şi inspiraţie", a spus brazilianul.

RĂDUT :"Vreau din tot sufletul să câştigăm"

"Ştiu cît de important este acest meci pentru toţi steliştii şi de aceea vreau din tot sufletul să cîştigăm. Dacă aş reuşi să şi marchez în poarta lui Dinamo în faţa propriilor suporteri ar fi cele mai frumoase Sărbători de Paşte din viaţa mea. Sîntem concentraţi 100% doar pe meciul cu Dinamo", a precizat mijlocşaul stelist.

Mai citiţi:

Lăcătuş: "Steaua trebuie să profite de paşii greşiţi ai fruntaşelor"

Mihai Stoica: "Mă gândesc la meciul cu Dinamo de când am revenit la Steaua!"

Iuliu Mureşan: "Prefer să bată Steaua"

Dănciulescu a prefaţat derby-ul cu Steaua

Rămâneţi pe www.adevarul.ro pentru a afla ultimele stiri şi declaraţii dinaintea marelui derby din Ghencea.

UPDATE: Ultimele bilete la meciul de diseară s-au epuizat în această dimineaţă. Se aşteaptă astfel un stadion plin la derby. Suporterii dinamoviştii au primit 667 de bilete.

UPDATE: Steaua e favorită la casele de pariuri. O victorie a formaţiei roş-albastre are cote cuprinse între 2.10 şi 2.25, un rezultat de egalitate variază între 3.00 şi 3.10, iar un succes al "câinilor" este cotat între 3.00 şi 3.25.

Ultima victorie a roş-albaştrilor a venit tot în Ghencea, în toamna lui 2007, când golul lui Adrian Neaga aducea un succes cu 1-0. De atunci s-au mai jucat 6 meciuri directe, în care Dinamo s-a impus de 4 ori şi două partide s-au terminat la egalitate.

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, este unul dintre oamenii care îşi doresc cel mai mult o victorie în faţa rivalei.

image

Ultimul său derby în calitate de oficial al echipei din Ghencea, s-a încheiat, în primăvara lui 2007, cu o victorie clară a "câinilor" cu 4-2. "Văzând cum Dinamo înscrie gol după gol, îmi dădeam seama că vremea mea la Steaua a trecut", a povestit Stoica despre acel moment.

Miza meciului din această seară este cu atât mai mare cu cât învingătoarea are dreptul să viseze la unul dintre primele două locuri în Liga I.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite