CFR Cluj - Victoria Brăneşti 2-0. În două minute, CFR şi-a executat adversarul (Filmul meciului)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR a învins pe Victoria Brăneşti, cu 2-0, după golurile marcate de Mureşan şi Dani. Echipa lui Mandorlini a suferit în prima parte, dar în numai două minute a stabilit scorul final partidei

Fluier final al partidei

Min 93: Alcantara trimite cu capul, în braţele lui Cernea

Min 89: CFR în atac, Deac obţine un corner

Min 83: Ispir şutează violent, apără Claro

Min 82: Iese Traore şi intră Alcantara

Min 79: Traore şutează pe lângă poartă, după o pasă a lui Bjelanovici

Min 71: Ultima modificare la Victoria. Iese Popa şi intră Novac

Min 70: Nou-intratul Ispir şutează bine, dar Claro respinge. Pe contraatac, Deac încearcă o execuţie de efect, care trece puţin peste poarta lui Cernea.

Min 67: Autorul celui de-al doilea gol primeşte cartonaşul galben. De partea cealaltă, Ispir îi ia locul lui Chiriţă

Min 64: GOOOOOL Dani. Mureşan mai trimite o bombă, resping oaspeţii, mingea ajunge la Dani, care şutează de la 25 de metri, fără spreranţe pentru Cernea

Min 62: EUROGOOOOL înscris de CFR. Mureşan reuşeşte o execuţie absolut splendidă, din vole, de la marginea careului

Min 59: Corner pentru CFR. Execută Deac, se dictează fault în atac

Min 54: Kivuvu este înlocuit cu Dani

Min 52: Oprea ratează o ocazie mare de gol. Şutează puţin peste poartă de la marginea careului

Min 49: Ocazie mare pentru CFR. Traore protejează bine, centrează în faţa porţii, dar oaspeţii resping

S-a reluat partida

Final de primă repriză

Min 46: Lovitură liberă pentru CFR de la 30 de metri, după un fault asupra lui Culio. Execută Mureşan, până la Deac, care pierde balonul

Min 45: Popa ratează cea mai mare ocazie de gol a primei reprize. După un atac prelungit, balonul ajunge la mijlocaşul Brăneştiului, iar şutul său violent trece puţin peste poarta lui Claro

Min 42: Traore şutează de la 20 de metri, în braţele portarului

Min 40: Simion este avertizat pentru simulare. Pe contraatac, mingea ajunge la Kivuvu, care centrează pentru Traore, iar lovitura sa de cap din şase metri trece pe lângă poartă. În prealabil, tuşierul ridicase fanionul

Min 39: Culio trimite o pasă la Traore, acesta se mişcă greu, nu reuşeşte să scape de atacul adversarului şi este deposedat

Min 36: Kone iese şi intră Traore

Min 36: Panin trimite o centrare în careu, la care nu ajunge Bjelanovici

Min 32: Culio mai trimite o bombă pe centrul porţii, respinge din nou Cernea în faţă, iar Bjelanovici reia pe lângă

Min 30: Mureşan trimite un şut puternic, respins în corner de Cernea

Min 29: Kivuvu trimite o centrare, Culio reia cu capul, peste poartă

Min 24: Lovitură liberă pentru Brăneşti, centrează Olariu, Claro respinge în corner

Min 23: Kone pasează la Bjelanovici, iese greşit Cernea, dar atacantul croat nu reuşeşte să împingă balonul în poarta goală, fiind blocat

Min 18: Popa trimite un şut mult peste poarta lui Claro

Min 14: Prima schimbare a meciului. La Brăneşti, iese Velicu accidentat şi intră Marincău

Min 13: Nicoară trimite un şut de la 25 de metri, în braţele lui Claro

Min 12: Culio combină frumos cu Deac, reprimeşte, centrează în careu, Kone încearcă un călcâî spre Bjelanovici, care nu ajunge la minge

Min 9: Deac combină cu Mureşan, care trimite un şut pe lângă poartă, în diagonală, de la marginea careului

Min 8: Olariu este faultat la 35 de metri de poarta lui Claro şi Brăneştiul beneficiază de lovitură liberă, destul de uşor acordată

Min 5: Bjelanovici este surprins în poziţie de offside

A început meciul

În mod surprinzător, au venit şi aproximativ 50 de suporteri ai micuţei Victoria Brăneşti, care sunt extrem de gălăgioşi

Până în acest moment, doar aproximativ 3000 de spectatori se află în tribunele stadionului "Dr. Constantin Rădulescu"

Înaintea partidei, tehnicianul clujenilor, Andrea Mandorlini, declara că pentru Brăneşti este o onoare să joace pe un stadion precum al CFR-ului, iar echipa sa este campioana, care trebuie să-şi respecte blazonul

Campioana întâlneşte în Gruia pe noua promovată, Victoria, în ultima partidă a etapei a doua din Liga I.

Iată cele două echipe:

CFR Cluj: Nuno Claro - Panin, Cadu, Piccolo, Veloso - Kivuvu, G. Muresan, Culio - Y. Kone, Deac, Bjelanovici. Antrenor: Mandorlini

Rezerve: Stancioiu, Tony, E. Dica, Traore, Alcantara, Hora, Dani

Victoria: Cernea - Maghici, Sg. Bar, Velicu, Nicola - D. Popa, A. Chirita, Olariu, Nicoara - Simion, B. Oprea. Antrenor: Stan

Rezerve: Bordeianu, Zuluf, Novac, C. Prodan, Marincau, Avram, Ispir

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite