Rapid a învins FC Braşov cu 2-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidele dintre rapidişti şi braşoveni au fost mereu echilibrate
Partidele dintre rapidişti şi braşoveni au fost mereu echilibrate

Rapid a obţinut o victorie spectaculoasă. Ioniţă a marcat în prima repriză, Grigore a ridicat scorul la 2-0, dar Voicu a redus din handicap după doar un minut. Ambele echipe au mai avut ocazii clare de a marca. Antrenorul Nicolae Manea a fost eliminat spre final pentru proteste. În urma acestei victorii, Rapid ocupă locul 2, la un punct în spatele liderului Unirea Urziceni.

"Am avut un meci dificil. Îmi pare bine că am rămas în primele trei locuri unde vrem să rămânem şi la finalul turului. Dedicăm această victorie spectatorilor şi antrenorului Nicolae Manea, care îşi serbează mâine onomastica", a spus Costin Lazăr, căpitanul echipei Rapid.

Nicolae Manea a explicat de ce a fost nemulţumit de arbitraj şi de ce a protestat.  "Nu mă mulţumeam cu un punct pentru că nu ne ajuta prea mult. Mă bucur că am rămas în faţă. Ne aşteaptă la Bistriţa un meci greu pentru că toţi patru jucători ai noştri care au luat galben în meciul cu FC Braşov sunt suspendaţi pentru meciul viitor. Să fie doar o coincidenţă? Am fost nemulţumit de arbitraj pentru că nu a judecat egal fazele. Îl ştiam pe Augustus Constantin un arbitru foarte bun, dar probabil a prins o zi mai slabă. Nu e important ca George Copos să vină la meci, ci să dea banii la echipă", a declarat Nicolae Manea la conferinţa de presă.

"Nu am avut nicio revanşă de luat. Doream doar să rămânem în plutonul fruntaş. Am luat două goluri în momentele bune ale noastre. Nu cred că arbitrajul a influenţat scorul", a declarat Marius Măldărăşanu, căpitanul echipei FC Braşov.

Meciul s-a terrminat

S-au arătat patru minute de prelungiri

90 - Cartonaş galben Rui Duarte

86 - Schimbare la Rapid: a ieşit Bozovici, a intrat Mardare

85 - Marius Constantin a şutat violent de la 25 m, mingea e deviată în corner de Mincă. După corner, Cotin Lazăr a şutat năpraznic în bara transversală

84 - Nicolae Grigore a şutat din interiorul careului, dar Bornescu are o intervenţie foarte bună

81 . Schimbări în ambele echipe: Măldărăşanu e înlocuit de Nene, iar Herea îi lasă locul lui Răduţă

79 - Antrenorul Nicolae Manea este trimis în tribună pentru că a protestat vehement la o fază

74 - Helder a văzut cartonaşul galbel pentru proteste

73 - Schimbare la Rapid: a ieşit Grigorie, a intrat Cesinha

67 - GOOL FC BRAŞOV. Voicu reia din voleu în vinclul porţii lui Bornescu

66 - GOOL RAPID. Centrare a lui Bozovici, Grigorie reia în poarta lui Mincă

62 - Schimbare la FC Braşov: a ieşit Cristescu, a intrat Hadnagy

57 - Adrian Iencsi (Rapid) a văzut cartonaşul galben pentru un henţ

56 Ioniţă e lansat în adâncime, dar face o preluare prea lungă şi Mincă a reţinut mingea

50 - Buga a şutat la poartă de la 25 m, Mincă a reţinut

48 - Pasă în adâncime a lui Lazăr, Buga prelungeşte până la Ioniţă, iar acesta şutează la poartă, dar Mincă a reţinut mingea

A început repriza secundă

S-a fluierat finalul primei reprize

45 - Spadacio a şutat pe lângă poartă

39 - Nicolae Grigore a şutat de la marginea careului mare, mingea este respinsă în corner

34 - Voicu (FC Braşov) a văzut cartonaşul galben pentru un atac întârziat asupra lui Helder

27 - Nicolae Grigore (FC Braşov) a reluat cu capul pe lângă poartă

24 - Ioniţă vede cartonaşul galben pentru un fault la mijlocul terenului

22  - GOOL RAPID. Bozovici a centrat de pe partea stângă şi Alexandru Ioniţă a reluat cu capul de pe linia careului de 6 m

18 - Herea îl faultează pe Sburlea, execută Ezequias pe lângă poartă

13 - Ioniţă reuşeşte să obţină un corner, dar după executare Grigorie face fault în atac

9 - Bozovici vede cartonaşul galben

4 - Marius Constantin a executat violent o lovitură liberă, iar portarul Mincă a reuşit să respingă mingea în lateral

Faptul că intrarea a fost lasată liberă, la casele de bilete ale stadionul s-au creat cozi imense pentru obţinerea tichetelor gratuite cu care se putea intra în arenă.

A început meciul

Echipele de start

Rapid: Bornescu - Helder, M. Constantin, Ad. Iencsi, Bozovici -  Herea, Spadacio, Lazăr, Grigorie - Buga, Al. Ioniţă. Antrenor: Nicolae Manea

FC Braşov: Mincă - Rui Duarte, Oros, N. Diogo, Ezequias - Roman, Măldărăşanu, Grigore, Cristescu, Voicu - Sburlea. Antrenor: Viorel Moldovan

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite