Kuciak s-a speriat de Zapata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul s-a întors la prima echipă după ce Porumboiu a admis că negociază cu goalkeeper-ul Stelei. Slovacul a semnat prelungirea contractului pentru încă un an şi va primi un salariu anual de 170.000 de euro, cu zece la sută mai mare decât suma pe care a încasat-o anul trecut.

Dusan Kuciak a revenit la antrenamentele Vasluiului la mai bine de o lună după retrogradarea sa la „satelitul" din liga a IV-a. „Am fost reprimit la pregătiri de domnul Lopez Caro. Vreau să ajut echipa cât pot de mult. Au fost ceva neînţelegeri între mine şi cei de la club, dar acum problemele s-au rezolvat şi ne-am apucat de treabă pentru că nu avem timp de lins rănile. Voi juca la Vaslui până la terminarea contractului şi îmi doresc să ajut echipa în play-off-ul Ligii Europa ca să intrăm, în premieră, în grupele acestei competiţii", a spus Kuciak.

Dacă internaţionalul slovac a fost iertat de Porumboiu, în schimb, alte vedete ale moldovenilor, căzute în dizgraţia patronului, rămân la echipa a doua.

E vorba de Lucian Burdujan, Cristi Hăisan, Gabriel Cânu şi Carlos Costly. Toţi cei patru sunt de vânzare, însă nu este exclus ca şi ei să fie iertaţi pe viitor, în cazul în care ajung la o înţelegere cu Porumboiu.

Steaua a cerut 150.000 de euro pentru Zapata

Până să se împace cu slovacul Kuciak, finanţatorul celor de la FC Vaslui a negociat cu Steaua pentru achiziţionarea lui Robinson Zapata. Părţile nu s-au înţeles din cauza banilor.

Dacă Gigi Becali a spus că preţul columbianului este de 50.000 de euro pentru formaţiile din străinătate, în schimb, pentru cluburile din Liga I, latifundiarul pretinde o sumă de trei ori mai mare! Şi Dani Coman s-a aflat pe lista lui Adrian Porumboiu, dar salariul de 250.000 de euro a blocat tratativele.

Brandan şi Bilaşco, pe listă

Cei doi jucători ai Unirii se află în atenţia lui Porumboiu. Ialomiţenii sunt în pragul falimentului şi dispuşi să-şi vândă vedetele. Brandan e principala ţintă a Vasluiului, banda stângă fiind unul dintre punctele nevralgice ale moldovenilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite