Krejci a semnat cu FC Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul ceh Jiri Krejci, în vârstă de 25 de ani, care s-a aflat în probe la FC Timişoara, a semnat, vineri, un contract valabil pentru cinci ani cu gruparea bănăţeană.

Fotbalistul ceh era jucător liber de contract, după ce evoluase la începutul acestui sezon la formaţia greacă Iraklis Salonic. Krejci a evoluat pentru FC Timişoara în partida amicală disputată săptămîna trecută împotriva formaţiei de liga a III-a Naţional Sebiş, scor 2-0. Cehul a marcat golul de 1-0, în minutul 35 al partidei.

Team-managerul FC Timişoara, Daniel Stanciu, a precizat că un alt fotbalist aflat în probe la gruparea bănăţeană, mijlocaşul brazilian Rafael Rocha, este foarte aproape de a semna şi el un contract. "Mai trebuie îndeplinite doar câteva formalităţi legate de traducerea actelor. Krejci nu a făcut deplasarea pentru meciul cu FCM Târgu Mureş şi se antrenează cu echipa a doua, aşa cum se întâmplă şi cu Rocha", a spus Stanciu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite