Justiţia bagă Craiova în „B“, Mititelu vrea bani şi Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii Craiovei mai au de aşteptat până să vadă fotbal pe „Ion Oblemenco“
Suporterii Craiovei mai au de aşteptat până să vadă fotbal pe „Ion Oblemenco“

Instanţa a decis că FRF a exclus în mod abuziv Universitatea Craiova din Liga a doua. Mititelu nu va înscrie însă echipa în eşalonul secund: vrea despăgubiri pentru jucători şi un loc în Liga I.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, ieri, cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu din 20 iulie 2011, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

„Instanţa dispune anularea punctului 3, nr. 6, din 2011, în ceea ce priveşte excluderea provizorie dictată de Comitetul Executiv. De asemenea, mai dispune suspendarea până la soluţionarea definitivă a efectelor acestei decizii. Decizia este definitivă şi executorie cu recurs în termen de cinci zile", a anunţat judecătoarea Diana Bulancea.

În urma acestei decizii, Universitatea Craiova se poate înscrie în noul sezon al Ligii a II-a, mai ales că pentru stagiunea 2012-2013 nu există obligativitatea obţinerii licenţei la acest nivel. Rămâne o dilemă: ce se întâmplă cu jucătorii plecaţi între timp de la olteni? Se întorc la Universitatea sau Mititelu va primi o despăgubire în contul lor? Şi cine stabileşte cuantumul acestei despăgubiri?

Ce solicită Craiova

Mititelu nu se grăbeşte să înscrie echipa în Liga a doua: „Noi vrem să demonstrăm că retrogradarea a fost abuzivă şi premeditată de Sandu, Dragomir şi Piţurcă. Nu ne înscriem în campionat până când nu ne întoarcem la clubul care eram înainte. Noi am pierdut 40 de jucători, n-avem cu cine să jucăm. Dacă jucătorii nu îmi sunt înapoiaţi, să îmi dea contravaloarea lor plus o despăgubire pentru acest an pierdut. Mai mult, trebuie să fiu primit în Liga I. Am indicii, am tot ce îmi trebuie să vă arăt ca să demonstrez că am fost băgat cu japca în Liga a II-a. Din prima etapă a returului am fost sabotaţi. Erau câte cel puţin 3-4 persoane care aveau grijă de acest lucru. Ceea ce a fost azi a fost cel mai uşor pentru FRF. Vor urma lucruri mai urâte".

Ce se întâmplă cu oamenii din FRF care au dat această decizie eronată? Împotriva persoanelor din Adunarea Generală, printre care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, s-a declanşat o cercetare penală. „Dosarul este gata, trebuie ca acest dosar să intre în linia dreaptă. E un dosar de 16 volume, sunt probe grele acolo", spune Mititelu. Avocatul Craiovei, Mircea Moise, afirmă: „Sper că cei care au stat la baza excluderii Craiovei vor fi trimişi în judecată".

FRF face recurs la înalta curte de casaţie

Decizia magistraţilor poate fi atacată, dar este executorie, ceea ce înseamnă că recursul se va judeca cu Universitatea Craiova înscrisă în competiţii. Oricum, cei de la FRF au anunţat că vor înainta acest recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mitică dragomir dă din colţ în colţ

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a afirmat iniţial că Universitatea Craiova nu poate fi primită în Liga a doua, din cauza datoriilor. Totuşi, acest punct a fost scos de FRF de pe lista criteriilor de acordare a licenţei. „Cine a hotărât asta? FRF? Atunci să joace în Liga a doua. Este o frecţie la un picior de lemn această decizie a Justiţiei. Ei au retrogradat pe linie sportivă, nu i-a scos FRF din Liga I. Tot pe linie sportivă trebuie să revină în prima ligă", susţine Mitică.

„Se reactivează şi datoriile Craiovei"

Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere de la FRF, spune că Universitatea poate fi primită în Liga a doua, dar se vor activa şi vechile datorii în acest caz: „Nu pot să comentez decizia luată de instanţă, dar Craiova ar putea fi înscrisă în Liga a II-a. La momentul dezafilierii existau nişte hotărâri definitive şi executorii prin care clubul era obligat să plătească nişte datorii financiare către domnul antrenor Victor Piţurcă, către Fisc şi către alte persoane. Odată cu suspendarea deciziei Comitetului Executiv, s-au reactivat şi acele hotărâri şi ar trebui făcute plăţile".

"Această decizie e un abuz, dar momentan o vom pune în aplicare. I se dă Craiovei locul în Liga 2, punct. Nu ştiu ce o să se întâmple cu jucătorii. Mititelu nu îi vrea înapoi, vrea bani, pentru că este în faliment. Să judece tot fotbalul românesc această judecătoare buclucaşă.
Mircea Sandu  preşedinte FRF

"Dezafilierea a fost ilegală. Acum cei de la FRF trebuie să găsească soluţiile pentru a stabili unde şi în ce condiţii va juca Universitatea. ''
Mircea Moise avocat Univ. Craiova

"La DNA e un  dosar penal de 16 volume, cu probe grele. Îi solicit domnului Morar să-i dea drumul mai repede.''
Adrian Mititelu  preşedinte Univ. Craiova

Lotul plecat de la Universitatea

Silviu Lung jr, Dumitru Hotoboc, Ovidiu Dănănae, Alin Buleică, Mădălin Ciucă, Ştefan Bărboianu, Valerică Găman, Costinel Gugu, Andrei Prepeliţă, Dorel Stoica, Alexandru Ologu, Constantin Gîngioveanu, Mihai Dina, Danijel Subotici, Florin Costea, Vlad Bujor, Ovidiu Stoianof, Mihai Roman II.

Scurt istoric al conflictului

- Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv. FRF susţinea că a fost acţionată într-o instanţă civilă de Craiova, oltenii spuneau că doar Piţurcă a fost acuzat.
- Decizia de anul trecut a Comitetului Executiv al FRF se află în atenţia procurorilor DNA, în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011.
- În 18 aprilie 2012, Fotbal Club „U" Craiova a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia de anul trecut a Federaţiei.
- În 14 mai 2012, clubul condus de Adrian Mititelu a fost exclus din Federaţia Română de Fotbal, Adunărea Generală a FRF validând decizia Comitetului Executiv de anul trecut.
- Tot atunci, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, pentru echipa ce ar fi urmat să fie înfiinţată de către fostele glorii Sorin Cîrţu şi Rodion Cămătaru.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite