Jucătorii Oţelului au fost scuipaţi şi înjuraţi de fani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorinel Munteanu nu este prea bine văzut de suporteri, chiar dacă a adus primul titlu din istoria clubului Oţelul Galaţi
Dorinel Munteanu nu este prea bine văzut de suporteri, chiar dacă a adus primul titlu din istoria clubului Oţelul Galaţi

Suporterii gălăţeni i-au aşteptat la stadion pe fotbalişti şi pe Dorinel Munteanu. Antrenorul a fost acuzat de blaturi, iar discuţia a degenerat.

Galaţiul stă pe un butoi de pulbere, la numai un an după ce Oţelul şi-a trecut în palmares primele trofee din istorie: titlul şi Supercupa României. Relaţia dintre echipă şi galerie este extrem de tensionată, totul culminând după meciul pierdut cu Astra, de săptămâna trecută.

 Atunci, o parte dintre ultraşi i-au aşteptat pe fotbalişti la stadion, după ce în prealabil au vopsit gardurile stadionului cu mesaje de genul: „Mercenarilor" şi „V-aţi vândut din cauza banilor, nu vă interesează dorinţa fanilor".

Jucătorii au fost îmbrânciţi şi scuipaţi, iar lucrurile au fost la un pas să degenereze într-o încăierare în toată regula. În timp ce reprezentanţii clubului susţin că ultraşii sunt singurii vinovaţi, fanii spun că s-a ajuns la violenţe din cauza antrenorului Dorinel Munteanu, care a reacţionat nervos după ce a fost acuzat că ar fi vândut meciul cu Steaua.

Ce spun cei de la Oţelul?

Directorul general Marius Stan crede că suporterii au exagerat. „În loc ca aceşti jucători să fie încurajaţi, ei sunt înjuraţi şi scuipaţi. Fie doar şi pentru ce au făcut campionat trecut, ar fi meritat mai mult respect. Au adus primul şi poate ultimul titlu, nimeni nu spera la aşa ceva, au făcut oameni fericiţi. S-a sărit la bătaie asupra lor, este inadmisibil. Este cale lungă de la neputinţă la hoţie, sunt acuzaţi pe nedrept de lucruri necurate. O spun cu toată responsabilitatea omului care a fost zi de zi implicat la echipă, Oţelul este cea mai curată campioană din ultimii ani, titlul a fost câştigat numai prin mijloace corecte. Îi rog pe suporteri să nu se mai lase manipulaţi, să nu creadă vorbele otrăvite aruncate de toţi frustraţii", a declarat directorul general Marius Stan.

„Am fost scuipat, dar nu m-a bătut nimeni. Nu m-am aşteptat niciodată să se întâmple aşa ceva. Tot conflictul a durat destul de puţin, câteva minute, pentru că ulterior au intervenit jandarmii, iar fanii au fost evacuaţi. Suporterii au tot dreptul să fie supăraţi, dar parcă s-a ajuns prea departe", ne-a declarat şi fundaşul Cristi Sârghi.

Ce spun suporterii?

Fanii Oţelului au propria lor versiune asupra celor întâmplate. „Nimeni nu a avut un altfel de limbaj decât unul civilizat, mai aprins poate, dar civilizat, împreună cu căpitanul echipei Sergiu Costin. Toate bune şi frumoase până la intervenţia absolut gratuită, grobiană şi suburbană a celui care, culmea, având în vedere vârsta, experienţa şi maturitatea ar fi trebuit să medieze discuţia, să fie liantul dintre suporteri şi jucători. Domnul Dorinel Munteanu a reuşit prin cuvinte de genul «mucoşilor», «muiştilor» şi «drogaţilor» să aprindă acea discuţie. Fanii sunt însă cei care rămân cu mult după ce dânsul şi mercenarii ce alcătuiesc acum această echipă vor fi plecaţi. Este şi cazul lui Adrian Sălăgeanu, care ne-a numit «moldoveni împuţiţi»", au notat fanii într-un comunicat.

Ei mai spun că vor continua protestele la adresa jucătorilor. „Au dispărut definitiv ca oameni persoane precum Grahovac, care a aruncat primul pumn şi care a ridiculizat statutul social al fiecărui suporter oţelar, prin fraza «amărâţilor, care munciţi pe 200 de euro pe lună». Pe aceştia îi anunţăm, cât şi pe restul, că în urma celor întâmplate recent protestele vor continua", se mai scrie în comunicat.

"Am fost scuipat, dar nu m-a bătut nimeni. Nu m-am aşteptat niciodată să se întâmple aşa ceva. Au intervenit jandarmii, iar fanii au fost evacuaţi."

Cristian Sârghi fundaş Oţelul

"În loc ca aceşti jucători să fie încurajaţi, ei sunt înjuraţi şi scuipaţi. Fie doar şi pentru ce au făcut campionat trecut, ar fi meritat mai mult respect. S-a sărit la bătaie asupra lor, este inadmisibil."

Marius Stan director general Oţelul

Comunicat al suporterilor

" Dorinel Munteanu a aprins discuţia cu cuvinte gen «mucoşilor» şi «drogaţilor». Este şi cazul lui Adrian Sălăgeanu, care ne-a numit «moldoveni împuţiţi».Au dispărut definitiv ca oameni persoane precum Grahovac, care a aruncat primul pumn. "

Şi Porumboiu l-a acuzat că a vândut meciuri

Nu este pentru prima oară când Dorinel Munteanu este acuzat de „blat" în urma unui meci cu Steaua. El a fost dat afară de la FC Vaslui, în 2008, tocmai în urma unui meci pierdut cu roş-albaştrii.

Ulterior, Adrian Porumboiu a făcut şi alte dezvăluiri despre Munteanu: „Dorinel mi-a cerut 50.000 de euro să cumpere un meci cu UTA. Voia să plătească cinci jucători ca să se dea la o parte. I-am spus că nu se poate, iar la câteva etape după, a plecat de la echipă".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite