La Steaua, apele sunt departe de a fi liniştite. Partida cu Unirea Urziceni a scos la iveală un nou conflict intern, mocnit, în Ghencea.
Făcuţi „praf"de Gigi Becali după prestaţia avută în derby‑ul de dumincă, jucătorii au fost apăraţi chiar de antrenorul lor, Mihai Stoichiţă. Acesta şi-a asumat vina pentru golurile primite de Steaua, deşi la primul a fost o greşeală clară a lui Tudose, care a pasat la adversar, iar la al doilea, vinovaţii s-au numit Ovidiu Petre, pentru că nu a blocat centrarea, Tătăruşanu, pentru că nu a ieşit să reţină balonul şi Jelev, pentru că a ezitat să sară la cap.
„Nea Mihai urla ca din gură de şarpe"
„Eu am fost de vină, nu fundaşii centrali, poate că nu le‑am explicat bine ce au de făcut. Toată lumea greşeşte, sunt oameni până la urmă şi există momente nefericite pentru toţi", a spus Stoichiţă „Lippi" după partidă.
Motivul pentru care tehnicianul a adoptat această atitudine este reprezentat de o mică „revoltă" a fotbaliştilor care i-au spus antrenorului că se simt prea apăsaţi de presiunea pusă pe ei de către ţipetele sale din timpul partidelor.
„La primul gol, nea Mihai urla ca din gură de şarpe la Tudose să dea în ea, normal că a trimis mingea aiurea. Iar la al doilea, Ovidiu Petre putea să oprească faza printr-un fault la 40 de metri de poartă, dar domn' profesor i-a tot ţipat să nu faulteze şi aşa a ajuns Frunză să centreze", a explicat un fotbalist din Ghencea.














* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza