Jorge Costa:" Am obţinut o victorie cu şansă în meciul cu Braşov"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Jorge Costa, a declarat că ardelenii au obţinut o victorie cu şansă în meciul cu FC Braşov, scor 2-1, în etapa a XII-a a Ligii I.

"După cum am jucat putem spune că am obţinut o victorie cu şansă. Nu am jucat prea bine, dar în ultimele minute, jucătorii mi-au demonstrat că putem să ne batem pentru primele locuri. În totalitate sunt punctele lor, nu ale stafului tehnic şi nici ale conducerii clubului. Câteodată nu joci bine dar prin lupta reuseşti să câştigi, aşa cum s-a întâmplat şi astăzi", a declarat Jorge Costa.

Antrenorul secund al FC Braşov, Adrian Szabo, a afirmat că experienţa celor de la CFR Cluj a contat foarte mult.

"Regretăm că nu am reuşit să gestionăm jocul şi rezultatul. S-a întâmplat ca în meciul cu Vaslui, în care am condus şi am pierdut. Probabil trebuie să mai acumulăm experienţă, poate că şi absenţele pe care le-am avut au contat, cine ştie, însă e frustrant să pierzi în felul acesta un meci în care CFR-ul nu a avut nici o ocazie clară, în afară de golurile marcate. De câteva etape arătam o formă bună, păcat însă că nu se materializează în puncte. Sperăm să reuşim să eliminăm greşelile pentru a aduce puncte necesare liniştii. E greu de explicat ce s-a întâmplat la golul doi, am alergat, am făcut presing, dar până la urmă am pierdut acest joc. Experienţa Clujului a făcut să se încline rezultatul", a menţionat Szabo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite