Iuliu Mureşan: „Cassio nu mai e de actualitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CFR, Iuliu Mureşan, a declarat astăzi că gruparea din Gruia a renunţat la achiziţionarea brazilianului Cassio. CFR testează piaţa italiană şi cea portugheză şi se află în negocieri cu mai mulţi fotbalişti care ar pute ajunge în Gruia

La fel ca în ultimii ani, CFR se mişcă rapid pe piaţa transferurilor, încercând să aducă la Cluj jucători care să crească nivelul echipei. Clubul din Gruia a reuşit să obţină semnătura unuia dintre cei mai talentaţi fotbalişti din prima ligă, Ioan Hora, mijlocaşul părăsind Bistriţa pentru a juca în Liga Campionilor. Tânărul de 24 de ani a semnat un contract pe cinci ani cu echipa campioană, care a plătit 700.000 de euro pentru semnătura sa.

CFR a încercat apoi să-l aducă pe golgeterul portughezilor de la Leiria, Casssio Vargas Barbosa, pentru a care a negociat intens în ultimele două săptămâni, dar şansele ca acesta să îmbrace tricoul vişiniu sunt foarte reduse, după cum spune preşedintele Mureşan. Atacantul care a marcat 12 goluri pentru formaţia portugheză, terminând pe locul 4 în clasamentul golgeterilor din Liga Sagres şi-ar fi dorit să ajungă la Cluj, atras de mirajul Ligii Campionilor, dar soarta sa ar putea să ia o turnură neaşteptată.

În legătură cu acest subiect, preşedintele Iuliu Mureşan a spus: „Cassio nu mai e de actualitate. La un moment dat ne-am interesat de el, dar acum nu mai e de actualitate. Sunt şi alţi jucători pe care-i monitorizăm, dar e prea devreme să vorbim de ei la CFR. Vom vedea, avem timp suficient să facem transferuri“, a declarat acesta.

„Nu vine toată Europa la CFR“

Şeful din Gruia a negat cu vehemenţă faptul că gruparea pe care o conduce ar fi interesată de serviciile mijlocaşului defensiv al Gloriei, Andrei Mureşan, sau de ale atacantului Ionuţ Mazilu. Deşi primul a declarat că aşteaptă o ofertă concretă din partea CFR-ului, auzind de interesul campioanei pentru serviciile sale, preşedintele din Gruia a fost evaziv:

„Citesc prin presă de tot felul de nume care urmează să vină la CFR. Toată Liga I şi jumătate din Europa vine să joace la CFR. Nu ne interesează acei jucători, nu este nimic adevărat. Negociem cu mai mulţi, dar în acest moment e devreme să vorbim de vreun transfer. Hora este singura achiziţie până acum“, a spus acesta, în stilul său caracteristic.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite