Iuliu Mureşan:„Cu încă trei jucători ieşim din grupele Ligii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan, spune că formaţia din Gruia mai are nevoie de câţiva fotbalişti pentru a se califica în primăvara europeană, dar s-ar mulţumi cu un loc şi-n Liga Europa. Cu cinci etape înainte de finalul campionatului, CFR este aproape campioană, iar şefii spun că reuşita se datorează unui management mai bun decât al contracandidatelor. 

Într-o competiţie măcinată de scandaluri interne în cadrul echipelor bucureştene, CFR Cluj a profitat şi este aproape de a da o nouă lovitură, câştigarea celui de-al doilea event în Liga I. Pentru a câştiga titlul, CFR are nevoie de nouă puncte în ultimele cinci etape, iar singurul adversar pe care îl va întâlni din prima jumătate a clasamentului este FC Vaslui.

Preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, consideră că nivelul fotbalului românesc este slab, din cauza scandalurilor provocate de conducători: „Tot felul de nepricepuţi la fotbal ne acuză că am fi făcut blat cu Alba Iulia. Este o tâmpenie, m-a sunat Porumboiu şi mi-a spus că nu a declarat niciodată aşa ceva. Dacă era blat, la 2-0 trebuia să închidem meciul, nicio echipă nu mai juca nimic şi era suspect, dar aşa nu are nicio logică. Din păcate, fotbalul din România e la acest nivel din cauza conducătorilor care fac scandal".

„Nu ştim cât vom investi"

Şeful din Gruia spune că anul acesta CFR nu a investit mai mult decât celelalte echipe, dar a făcut-o cu cap. „Mai avem nevoie de doi-trei jucători, în rest există antrenor, organizare şi mentalitate. E greu de spus cât trebuie să investim, pentru că poţi lua un jucător cu 500.000 de euro şi să valoreze mai mult de la început, sau să dai trei milioane pe el şi de fapt să nu facă mai mult de 300.000 de euro. E un risc imens la transferuri. În Liga Campionilor, noi ne vom strădui să facem puncte şi să ieşim din grupe. Sau măcar să ne calificăm în primăvara Ligii Europa. Dacă ne întărim, aşa cum ne-am propus, este realizabil acest obiectiv", a mai declarat Mureşan.

Oficialul clujenilor a mai spus că performanţa echipei sale, din urmă cu doi ani, când CFR a făcut patru puncte într-o grupă cu Chelsea, Roma şi Bordeaux, este mai bună decât cea a Urziceniului, din acest sezon al Ligii Campionilor: „Să fim serioşi, grupa noastră de acum doi ani nu se compară cu ce a avut Urziceniul (n.r. - Sevilla, Stuttgart şi Glasgow Rangers)".

Chestionat în privinţa şanselor echipelor noastre în Europa, Mureşan a replicat: „În Liga Europa e oarecum mai uşor, dar nu văd o echipă să iasă din grupe. Din păcate, cum e situaţia din România, aşa e şi nivelul fotbalului".

Renunţă la Nei, Bottone şi De Zerbi

-Mureşan a vorbit şi despre situaţia unor jucători de la CFR Cluj, dezvăluind pe cine ar vrea să păstreze şi pe cine nu şi în sezonul viitor.

-Cristian Bud: transferat definitiv.„Poate mai dă până la final zece goluri şi va fi cel mai bun jucător din România".

-Nicolae Dică: împrumutat până în vară de la Catania (Italia).„Ne-am dori să-l luăm din Italia, dar acolo e alt nivel, sunt alte sume şi e greu să ni-l
permitem."

-Edimar Curitiba: sub contract cu Cruzeiro (Brazilia), împrumutat la Sporting Braga (Portugalia), care l-a cedat pentru un sezon la CFR.„Este împrumutat cu opţiune de cumpărare şi-l vom păstra."

-Felice Piccolo: împrumutat până în vară de la Chievo Verona (Italia).„Din păcate, este foarte greu să iei definitiv un jucător italian, dar vom încerca."

-Leonardo Veloso: transferat definitiv de la Willem II Tilburg (Olanda).„Are exact acelaşi număr de meciuri jucate ca şi Edimar. Este jucătorul nostru, nici nu se pune problema să plece."

-Alexandre Nei: împrumutat până în vară de la Al- Shabab (Arabia Saudită).„Ne mai gândim dacă-l vom păstra."

-Davide Bottone şi Roberto de Zerbi: împrumutaţi până în vară. „Au fost împrumutaţi până la finalul sezonului şi se vor întoarce în Italia."

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite