Ionuţ Luţu fost fotbalist: „Toată viaţa am încercat să-l copiez pe Hagi“

Cariera fostului mijlocaş e demnă de un film: a avut talent cu carul, a ajuns coechipier cu idolul său la Galata, dar a sfârşit prin a juca în Kazahstan. Acum îi spune „tată’“ lui Gigi Becali.

A fost unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români din ultimii 20 de ani, dar spiritul său de aventurier l-a împiedicat să se realizeze. I s-a spus „Hagi-Luţu" graţie driblingului său halucinant, cu care i-a cucerit instantaneu pe suporterii echipelor la care a activat. L-au iubit până şi fanii altor cluburi. Asta şi pentru că el a văzut mereu fotbalul ca pe o poezie. N-a ştiut să fie serios nici măcar înaintea celor mai importante partide din viaţa lui, a fost tot timpul un tip vesel şi pus pe şotii. E conştient că ar fi putut să ajungă un mare fotbalist, dar nu regretă foarte multe lucruri. De fapt, are un singur mare regret, acela că nu a câştigat suficienţi bani încât azi să poată trăi fără prea multe griji.

„Adevărul": Eşti oltean, ai început fotbalul la Slatina, dar ai debutat în Liga I cu Progresul Bucureşti. Cum s-a întâmplat?

Ionuţ Luţu: La Slatina, la juniori, eram o echipă de speriat. Eram coleg cu Claudiu Niculescu, cu Ionel Dănciulescu, cu Romeo Stancu şi cu Augustin Chiriţă. Îl aveam antrenor pe regretatul Ion Pîrvulescu. Acesta, un mare descoperitor de talente din zona Olteniei, era în contact cu foarte multe cluburi şi şcoli de fotbal din Bucureşti. Aşa am ajuns la Luceafărul, iar, de aici, imediat ce am terminat junioratul, m-am transferat la Progresul.

Cum ai ajuns la Craiova?

Ăsta a fost cel mai mare vis al meu şi mi s-a îndeplinit repede pentru că am avut norocul să-l am antrenor pe nea Sorin Cîrţu la echipa naţională de tineret. Mai târziu, când el s-a întors la Universitatea, a ţinut neapărat să mă aducă şi pe mine acolo. Nu l-am dezamăgit, am debutat în forţă la un meci cu Braşovul. Am câştigat la scor, am şi marcat. Am avut o perioadă foarte bună, am dat multe goluri. De fapt, la Craiova am petrecut cea mai frumoasă perioadă din cariera mea.

După doi ani în Bănie ai ajuns la Galatasaray...

Ăsta e un capitol mai trist. Eram coleg cu Trică, cu Sava, cu Stoican, cu Frăsineanu, cu Ganea...  Aveam o echipă bună, iar eu eram un răsfăţat. Jucam de plăcere, nu cu gândul la trofee. După doi ani au început să vină ofertele prin intermediul lui Don King (n.r. - aşa îi spune lui Giovanni Becali). Mă voiau Zaragoza şi Galatasaray şi am ales să mă duc în Turcia pentru că acolo jucau Hagi, Gică Popescu şi Filipescu. Transferul m-a luat rău de tot prin surprindere. Eram nepregătit şi fizic, dar şi psihic. Nu ştiam ce avea să mă aştepte la Istanbul, mă gândeam că o să fie ca la Craiova... Am realizat însă repede ce se întâmplă cu mine. La masă, după primul antrenament pe „Ali Sami Yen", îmi tremura lingura în mână.

Erau dure antrenamentele?

Erau grele rău de tot, iar eu eram învăţat cu ceva mai uşor, ca la Craiova. După primul meci, turcii m-au simţit şi m-au întrebat dacă pot să fac faţă ritmului. Ştiam că nu pot, dar i-am minţit. Eram nerăbdător să le arăt ce ştiu, voiam să mă aplaude şi pe mine lumea ca pe Hagi şi pe Popescu. Apoi, m-am accidentat, am stat un pic pe bară şi, când am revenit, m-am accidentat iar. După cinci luni, m-am înţeles cu ei pentru rezilierea contractului.

Ţi-a părut rău că nu te-ai adaptat acolo?

Nu, pentru că eram conştient că nu puteam să fac faţă ritmului. Mai târziu, a început să-mi pară un pic rău. Galata mă plătea cu 30.000 de dolari pe lună. Erau bani mulţi...

Cine a fost modelul tău ca fotbalist?

Eu am avut un singur idol, pe Gică Hagi. Am fost mereu fascinat de driblingurile lui şi toată cariera mea mi-am propus să-i copiez tehnica. Când am fost cu el la Galatasaray, l-am urmărit cu foarte multă atenţie. Îi băga în boală pe turci cu driblingurile lui şi era aplaudat ca un Rege.

Apropo, cine sunt cei mai buni prieteni ai tăi dintre fotbalişti?

Mutu, Marius Sava, Dorel Stoica şi Răduţ.

Cu Mutu cum te-ai împrietenit?

Am făcut o combinaţie, un schimb de maşini. Eu i-am dat un BMW, iar el mi-a dat una mai slăbuţă plus o diferenţă de bani. De atunci, am devenit prieteni.

"Un fan de-al meu, Dragoş, m-a chemat la el acasă. Am rămas mut. Nu exagerez, omul avea vreo 28 de tricouri cu mine. "

"Regret dezafilierea Craiovei. Adrian Mititelu a făcut greşeli mari, dar mai fanatic ca el nu este nimeni."

„Era să refuz o limuzină Samsung fiindcă am zis că e maşină de spălat"

Cum a fost întoarcerea în Bănie după episodul Galata?

Aproape perfectă. Am reînceput să joc de plăcere. Driblinguri, şuturi cu efect, goluri, spectacol. După doar câteva meciuri m-am transferat la Steaua. M-a cumpărat nea Viorel Păunescu, la cererea lui nea Imi Ienei. Am avut din nou o perioadă bună, dar nu prea am dat goluri.

De la Steaua ai ajuns tocmai în Coreea de Sud, la Samsung Blue Wings...

Ăsta e un capitol aparte din viaţa mea. M-a luat Olăroiu cu el. Primul meci în care am jucat a fost Supercupa Coreei. Nu o să-l pot uita niciodată. Am făcut senzaţie! Am driblat tot ce-am întâlnit în cale, am dat gol şi am câştigat cu 1-0. I-am înnebunit pe coreeni. Acolo era un fotbal mai boem, aşa cum îmi place mie. Din păcate, după vreo şapte-opt luni, Olăroiu a plecat de acolo. Eram singur, nu mai aveam niciun prieten. Stăteam numai pe la ambasadă ca să am cu cine să schimb o vorbă. Mi s-a acrit, am început să mă plâng că nu mai rezist, şi într-un final au acceptat să mă lase să mă întorc în ţară. A fost greu să-i conving. M-au lăsat să plec abia după ce Gabi Popescu a acceptat să vină în locul meu. Bine, după vreun an, m-am întors în Coreea de Sud, dar de data asta am stat şi mai puţin. Îmi era greu să rezist departe de prieteni.

Erai plătit bine în Coreea de Sud?
 
Fratele meu, acolo am câştigat cei mai mulţi bani. Aveam 3.000 de dolari numai dacă intram pe teren, iar la victorie ne mai dădeau câte 3.500 de om. Deci, luam 6.500 numai la un meci, iar într-o lună se întâmpla să jucam şi şase sau şapte meciuri. În plus, nu era ca la turci, era lejer... Am avut contract pe cinci ani cu Samsung Blue Wings. Mare prost am fost că nu am stat acolo să-l duc la capăt. Ăsta e cel mai mare regret al meu. În cinci ani acolo m-aş fi îmbogăţit. Azi, puteam să trăiesc liniştit. Eram tânăr şi credeam că pot să câştig bani la fel de mulţi şi mai aproape de casă. M-am înşelat.

Mai ai şi alte regrete ca fotbalist?

Mai am unul, dar nu la fel de mare: că nu am câştigat niciun trofeu cu echipa mea de suflet, Universitatea Craiova. Am jucat două finale de cupă cu Ştiinţa, dar le-am pierdut pe amândouă.

Cadouri ai primit de la conducătorii echipelor la care ai jucat?

Am primit, destule, mai ales în Coreea de Sud. Mi-au dat ăştia o grămadă de telefoane, dar şi o maşină, marca Samsung, un fel de limuzină. Când mi-a spus preşedintele că vrea să mi-o dea mă gândeam că e vorba de o maşină de spălat şi era cât pe ce să o refuz. A fost aur maşina aia, am umblat cu ea peste tot. Păcat că nu am putut să o aduc în România. Am vândut-o cuiva pe un preţ de nimic înainte să mă întorc în ţară.

Ai fost mereu un subiect de senzaţie pentru presa tabloidă. Cât din ce s-a scris despre tine e adevăr şi cât e minciună?

Jumătate adevăr, jumătate minciună.

Care e cea mai mare minciună care s-a scris despre tine?

Un ziar a scris că am băut într-o seară mai multe sticle de whisky.

Care e adevărul?

Păi, eu dacă beau câteva sticle de whisky, cred că mă duc direct la cimitir. Cine mă cunoaşte bine poate să confirme că nu am băut în viaţa mea mai mult de un pahar de vin. Sunt mai rău ca o fată.

Şi, totuşi, se ştie că îţi place viaţa, că îţi place să petreci.

Recunosc asta. Mi-a plăcut să stau şi până dimineaţă la un pahar cu prietenii. Asta nu înseamnă că m-am îmbătat vreodată ca un porc. Am stat lângă pahar până s-a ridicat ultimul de la masă. Mi-au plăcut distracţia, caterinca. A, şi lăutarii. Ăştia au fost cea mai mare boală a mea. Şi în Coreea de Sud, şi în Kazah-stan am petrecut cu ei.

"Nu îl voi dezamăgi niciodată pe Gigi Becali. Viitorul meu este lângă el."

"Piţurcă e un antrenor cu mare bulan. Sigur o să califice naţionala la Euro 2012."

„Îi spun «tată» lui Gigi pentru că are grijă de mine"

Gigi Becali e noul idol al lui Luţu   Foto: Mediafax

Care a fost cea mai mare primă pe care ai luat-o în toată cariera?

După ce am câştigat Cupa României cu Steaua în 1999: 15.000 de euro. În rest, am mai luat o dată 10.000 de dolari, atunci când jucam în Kazahstan, la Kairat Alma Ata, după un meci în care am bătut campioana.

În afară de maşina Samsung din Coreea, ai primit şi alta?

Da, dar după ce m-am lăsat de fotbal. Acum vreo două luni, mi-a făcut nea Gigi cadou un Ford.

Cu ce ocazie?

Aşa, că mă simpatizează...

Apropo, toată lumea ştie că lucrezi pentru Gigi Becali. Care e jobul tău, concret?

Nu prea îmi place să vorbesc despre asta. Îl ajut pe nea Gigi cu tot ce pot şi la orice oră, dacă are nevoie de mine. Ne-am împrietenit cu mulţi ani în urmă, atunci când jucam la Steaua. M-a simpatizat încă de pe atunci. Azi, îi spun „tată'" pentru că are grijă de mine.

Eşti înscris la cursurile Şcolii de Antrenori. Te atrage meseria asta?

Am de la cine să învăţ, asta e cel mai important. Nea Mircea Rădulescu e cel mai tare profesor şi nici măcar nu mă lasă să copiez la examene!

Iei note mari?

Mie nu prea mi-a plăcut cartea niciodată. 7,8, astea sunt notele pe care le primesc cel mai des.

Să presupunem că eşti antrenor. Fă echipa ideală a campionatului!

Tătăruşanu - Dănănae, Gardoş, Burcă, Brandan - Nicoliţă, D. Stoica, Răduţ, Cristi Tănase - Fl. Costea şi Dănciulescu. Cu echipa asta, aş câştiga sigur titlul!

Câţi dintre jucătorii ăştia îţi sunt prieteni?

Păi, aproape toţi. I-am selecţionat pentru că îi cunosc destul de bine.

Crezi că o echipă ar trebui alcătuită pe pile?

A, nu, în niciun caz. Nea Mircea Rădulescu (n.r. - directorul Şcolii de Antrenori) m-a învăţat că echipa se face pe valoare nu pe relaţii.

Păi, tu ţi-ai băgat toţi prietenii în echipă...

Uite, nu m-am gândit că te vei apuca să-mi comentezi selecţia. Când o să fiu antrenor cu diplomă, atunci vor sta altfel lucrurile. Voi băga în teren cei mai buni jucători.