Ionuţ Popa: "Mă tem de arbitri înaintea meciului cu ACU Arad"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul arădean Ionuţ Popa se întoare pentru a doua în acest sezon în fieful celor de la ACU Arad. 

Prima dată, carismaticul antrenor a venit în Aradul Nou în prima rundă a campionatului, atunci când se afla la cârma celor de la Poli Iaşi. Atunci, moldovenii au pierdut cu 1-0, iar tehnicianul acuza vehement arbitrajul. De această dată, Ionuţ Popa revine pe terenul celor de la ACU Arad din postura de antrenor al Daciei Mioveni, o altă candidată la promovarea în Liga I.

"Sigur că am temeri înainte de acest meci şi acestea sunt legate în special de arbitraj. Unii apropiaţi îmi tot spun că formaţiile care trebuie să promoveze în acest sezon sunt Voinţa Sibiu şi Petrolul Ploieşti, o să vedem ce se va întâmpla şi la acest meci", a declarat Ionuţ Popa. "Nici nu mă aşteptam altceva din partea lui Ionuţ Popa. El îşi pregăteşte terenul pentru un eventual eşec, invocând presupuse greşeli de arbitraj. E ca şi bancul cu ciobanul care se tot plânge prin sat că vine lupul la stână, iar când acesta chiar vine nimeni nu-l mai crede", a replicat preşedintele executiv al celor de la ACU, Geta Onu.

Despre ACU Arad

ACU Arad a luat fiinţă în anul 1995. Cu Marcel Coraş pe banca tehnică, ACU a ocupat la finele sezonului 2003-2004 locul 13 în seria a treia a Diviziei B. Alte performanţe notabile sunt participările în şaisprezecimile Cupei României, în sezoanele 2003-2004, 2007-2008 şi 2010-2011. În stagiunea actuală au fost la un pas să o elimine din competiţie pe campioana en-titre, CFR Cluj. Sponsorul principal al arădenilor este Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad, condusă de rectorul Aurel Ardelean, un recunoscut microbist.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite