Ionuţ Badea: "Voiculeţ e tehnic, are viziune, însă se adaptează mai greu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspăt transferat la Steaua, Claudiu Voiculeţ, este lăudat de fostul său antrenor, Ionuţ Badea.

"Este un jucător cu reale calităţi. El juca la Internaţional mijlocaş central ofensiv. Calitatea lui de bază este tehnica în regim de viteză. Are viziune, poate da pasa decisivă. Are o capacitate de adaptare puţin redusă, dar după ce s-a obişnuit la echipă a avut o creştere de la meci la meci. Este ambidextru, dar piciorul îndemînatic este dreptul", a spus Badea.

Şi agentul Victor Becali îl consideră pe Voiculeţ un fotbalist deosebit de valoros.

"E un jucător talentat, a venit de la un club serios. Acum are un antrenor bun, dar trebuie să confirme. La Steaua, Dinamo, Rapid nu vine nimeni pe post de vedetă. În Bucureşti sunt multe tentaţii, dacă nu ai capul pe umeri este greu, mai ales pentru fotbalişti. Steaua este o echipă care încearcă, care este încă în formare. Sper să crească de la meci la meci, orice victorie este importantă şi asta îi ajută la moral. Mai au de lucru la omogenitatea echipei, dar păstrează şanse reale să se lupte pentru titlu", a spus vărul patronului din Ghencea.

CITEŞTE AICI DESPRE TRANSFERUL LUI VOICULEŢ LA STEAUA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite