Ionuţ Badea: "Gaz Metan Mediaş are jucători care pot face diferenţa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Badea
Ionuţ Badea

 Antrenorul echipei Internaţional Curtea de Argeş, Ionuţ Badea, a declarat că formaţia Gaz Metan Mediaş, adversara din etapa a XX-a Ligii I, are jucători care pot face diferenţa într-un meci.

"Gaz Metan Mediaş practică două sisteme de joc, 4-4-2 sau 4-2-3-1, în funcţie de meci. Au jucători care pot face singuri diferenţa, precum Pârvulescu, Kubala sau Todea, ultimii doi «controlori de joc», care dau siguranţă echipei. Au flux bun de joc, posesie bună care duce mingea către vârfuri. În medie, Gaz Metan Mediaş realizează 450-500 de pase pe meci", a declarat Badea.

Tehnicianul piteştenilor speră ca Florin Popa şi George Blay să revin în 10 zile: "Florin Popa va fi apt sută la sută după accidentarea din turul campionatului, iar Blay va fi pregătit fizic în cel mult două săptămâni, după ce a pierdut perioada de pregătire din această iarnă".

Ionuţ Badea a afirmat că jucătorii Ousmane Viera şi Emanuel Kone, convocaţi la naţionala Coastei de Fildeş, n-au mai ajuns la meciul amical cu Coreea de Sud, deoarece au avut probleme cu viza. "Cei doi jucători ivorieni au avut unele probleme în obţinerea vizei pentru Anglia, n-au obţinut-o în timp util, astfel că nu s-au mai dus pentru meciul cu Coreea de Sud", a precizat Badea.

De asemenea, fundaşul central Vlad Chiricheş a ratat meciul naţionalei de tineret a României, din deplasare, cu Israel, scor 1-1, din cauza unei accidentări. "Chiricheş a suferit o uşoară întindere la muşchii femurali de la piciorul drept şi medicul i-a recomandat trei zile de recuperare, motiv pentru care n-a mai făcut deplasarea în Israel. Sperăm ca la meciul de duminică pe care îl avem la Mediaş, jucătorul nostru să fie complet recuperat", a declarat Badea.

Partida Gaz Metan Mediaş - Internaţional Curtea de Argeş, din etapa a XX-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 15.00.


Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite