Ionel Ganea, fost internaţional: „Sunt în primii 15 atacanţi ai României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca jucător a avut reputaţia unui „bătăuş“, dar promite să fie „diplomat“ pe bancă. „Ganezu’“ ţinteşte sus: mai întâi vrea să ducă un club în grupele Ligii, iar apoi să conducă prima reprezentativă.

Anul trecut a marcat revenirea lui Ionel Ganea pe terenul de fotbal, după o pauză de trei sezoane, din postura de jucător al echipelor Lindab Ştefăneşti şi Sănătatea Cluj, din diviziile inferioare. În 2012, fostul atacant vrea să se concentreze doar asupra carierei de tehnician, pe care a început-o în 2010 ca principal la Dinamo II. „Microbiştii mă vor mai vedea jucând doar în partidele de old-boys", a explicat Ganea, care va împlini 39 de ani în luna august.

„Adevărul": Cu ce te mai ocupi acum?

Ionel Ganea: Sunt casnic. Nu, glumesc, mă pregătesc să revin în antrenorat. Am terminat cursurile PRO, am dat examenul, depun lucrarea şi aştept să iau diploma. Nu mă grăbesc. Vreau să o iau de mai jos. Nu zic, contează şi banii, dar eu sunt la început de carieră, aşa că e mai important să acumulez experienţă.

Ai mai avut o experienţă şi la Dinamo II...

Da, din păcate nu s-a terminat prea bine. Bine, aveam şi un salariu mai mare şi sunt bine-cunoscute problemele financiare ale clubului. În plus, Ion Moldovan mi-a schimbat atribuţiile pe când eram la echipa de juniori.

De ce?

A văzut că mă descurcam bine şi, din invidie şi răutate, m-a înlocuit. Mai erau câteva etape şi câştigam campionatul. Practic, mi-am văzut munca năruită. Mi-a părut tare rău, eu i-am ajutat mult pe copii. Chiar şi în plan personal sau cu şcoala, aveau multe absenţe şi probleme... Acum, asta e, mergem mai departe!

Cum te consideri ca antrenor?

Ei, încă am multe de învăţat. Îmi place să cred că sunt genul capabil să creeze o echipă, să aducă jucători şi să-i înveţe. Ca stil, îmi place jocul ofensiv, agresiv, bărbătesc, direct pe poartă, doar aşa m-am consacrat şi ca fotbalist. Tot studiez diferite formule de joc şi am observat că cel mai folosit e 4-2-3-1, cu apărarea în linie. Aşa aş vrea să evolueze şi echipa mea.

Tehnicianul trebuie să fie prieten cu jucătorii?

Relaţia trebuie să fie de respect şi onestitate. Îmi doresc să-i fac pe jucători să înţeleagă faptul că doar ordonat şi liniştit poţi face performanţe. Normal, sunt jucători care beau de sting şi apoi rup terenul, dar, în general, ideea de sport de performanţă presupune sacrificii.

Tu cum ai reuşit să-ţi faci ordine în viaţa personală, cât timp ai jucat fotbal?

Eu am avut noroc să găsesc femeia potrivită tânăr, să mă căsătoresc şi să fac doi copii sănătoşi. Am o familie minunată care mi-a oferit sprijin în momentele grele. Orice fotbalist are nevoie de aşa ceva la clipele de cumpănă.

Ai reputaţia unui tip agresiv, iute la mânie. Ca tehnician, trebuie să fii altfel...

Cu toate incidentele din trecut, voi încerca să fiu un exemplu pentru elevii mei. Nu sunt un antrenor dur, nu-ţi mai permiţi ca tehnician să faci lucrurile pe care le făceai ca jucător.

Ai vreun model în cariera asta?

Sunt român, deci în primul rând, Iordănescu şi Lucescu. De la amândoi am învăţat foarte multe. Cu nea Puiu m-am simţit excelent, ştia ce să-mi ceară, cum să ne vorbească... Iar de la nea Mircea ce să mai zic? Am lucrat destul de puţin cu el, dar ne-am ataşat unul de celălalt. Chiar mă chema la Doneţk, să stau pe lângă el, să mai prind câte ceva. Mi-a părut foarte rău cu accidentul pe care l-a suferit. L-am sunat imediat după, însă îşi închisese telefonul, iar a doua zi, când am vrut să-l vizitez, nu m-au lăsat cei de-acolo. Doar familia a avut voie. Oricum, mă gândesc la el şi sunt convins că va reveni foarte repede. E un om extrem de puternic.

Jose Mourinho sau Pep  Guardiola?

Amândoi îmi plac la fel de mult, chiar dacă au două filosofii diferite de joc. Oricum, amândurora le place posesia, să pună presiune, să recupereze, deci nu sunt chiar opuşi.

Cât de sus visezi să ajungi?

Trebuie să o iau pas cu pas. Normal, mi-ar plăcea să urc pe cele mai înalte trepte, să ajung să antrenez o echipă de Liga Campionilor, iar
de-acolo, cât de departe se poate. Dar am nevoie de răbdare. Cine ştie, ar fi un vis împlinit să conduc şi echipa naţională.

"Steaua are 25% şanse la titlu. Dacă vrea campionatul, n-are voie să piardă meciuri la începutul returului.''

„Sunt lăcătuş mecanic şi am terminat Dreptul"

Dacă nu era fotbalul, ce-ai fi făcut acum?

Să ştii că m-am gândit la asta. Eu m-am născut într-un orăşel mai mic, fără prea mari posibilităţi, cu condiţii limitate şi multe şcoli profesionale. Ca meserie, sunt lăcătuş mecanic, dar n-am profesat niciodată. Am urmat şi Facultatea de Drept, la distanţă, deci probabil alegeam un serviciu stabil. Nu m-aş fi ferit de muncă niciodată. Mă descurcam eu.

Cum vezi fotbalul românesc la ora actuală?

N-avem o imagine prea bună în străinătate. Mai ţin legătura cu foşti colegi şi toţi îmi spun de scandalurile cu arbitri, cu corupţia. Ne-am mai scos în cupele europene anul ăsta. Eu zic că ne-am descurcat bine. Îmi pare rău de Vaslui, dar cei de-acolo n-aveau voie să ajungă să joace ultimul meci cu calificarea pe masă.

Cine se bate la titlu?

Dinamo, CFR şi Rapid.

image

Ai vreun fotbalist preferat din România?

Pe lângă cei consacraţi de afară, gen Mutu şi Chivu, mai sunt tineri talentaţi în ţară, dar îi strică anturajul. Ar trebui ca cei de la echipele de top să se gândească mai mult la viitorul lor. Păi, dacă-i comparăm pe Tănase, Costea, Alexe cu Messi, Rooney sau Ronaldo ne luăm cu mâinile de cap. Şi au aceeaşi vârstă! La 20 de ani, străinii erau deja multimilionari şi consacraţi. Şi nu e vorba numai de situaţia economică a ţărilor.

Atunci?

Dacă alor noştri le stătea mintea doar la fotbal, ajungeau de mici la echipe de top şi erau şi ei multimilionari acum. La fel s-a întâmplat cu fotbalişti senzaţionali precum Aliuţă, Varga şi Bălan. Au avut ceva realizări, dar n-au acumulat prea multe financiar...

Ai jucat la Dinamo şi Rapid, însă Steaua n-ai avut-o niciodată în suflet...

Recunosc. Nu am ţinut niciodată cu echipa asta, dar nici nu o urăsc. N-am nimic cu ea. Eu înţeleg rivalitatea, dar m-a durut că am fost înjurat şi scuipat de suporterii de-acolo. Asta e deplasat. Puteau să mă fluiere, să mă huiduie, dar nu să se comporte aşa. Să nu uite că le-am adus un campionat în '98, pe când eram la Craiova şi am scos egal cu Rapidul. Atunci, am dat două goluri eu. Ca să nu mai zic că i-am mai şi scos în stradă cu naţionala.

Care este echipa ta de suflet?

Sunt „câine", am spus-o mereu. Rapidul are şi ea o parte rezervată în sufletul meu, dar nu merit aşa tratament. Pot fi catalogat „anti-Steaua", dar nu şi „anti-stelişti". Am prieteni acolo de ani buni: Duckadam, Ilie Stan, Argăseală sau mai vechii Prodan, Doboş, Hagi.

Care sunt cei mai mari atacanţi români din toate timpurile?

Dobrin, Dumitrache, Balaci, dar pe ei nu prea i-am prins jucând atât de mult. Din ce am văzut eu, mi-au plăcut enorm Cămătaru, puternic, cu forţă, Augustin, Răducioiu, în perioada Generaţiei de Aur, Viorel Moldovan. Ca fotbalişti ofensivi, m-au mai impresionat Mircea Lucescu, Lăcătuş, Ilie Dumitrescu, am avut ceva fotbalişti de mare valoare...

Tu unde te-ai plasa în acest top?

Ei, eu nici nu intru în top. Nici măcar n-am ajuns la un Campionat Mondial. Apropo, ăsta e unul dintre cele două regrete ale carierei mele. Barajul ăla blestemat cu Slovenia şi ratarea turneului final. Revenind, în primii zece atacanţi nu sunt, poate în primii 15. Undeva p-acolo. Nu sunt chiar un oarecare. Am avut vreo cinci ani buni la naţională.

20 de meciuri şi patru goluri a adunat Ionel Ganea în cupele europene, de-a lungul carierei.

Fata lui e campioană la echitaţie

Ionel Ganea are doi copii, Ioana (15 ani) şi George (12). Dacă băiatul face fotbal, urmând să se înscrie la o echipă în perioada următoare, fata e campioană naţională la U16 la echitaţie. „Are calul ei, dar e un sport costisitor. E nevoie de mulţi bani ca să asiguri condiţii bune. Dacă m-ajută Dumnezeu şi îmi va merge bine, o să-i fac şi o bază ca lumea unde să se antreneze", ne-a spus „Ganezul".

„Nu m-am bătut  aşa de mult"

Cât e adevăr şi cât legendă în privinţa zicalei „Ganea-bătăuşul"?

Hai să lămurim asta o dată pentru totdeauna. Am avut conflicte, e adevărat, dar au fost multe dăţi când am fost jignit şi înjurat şi n-am ripostat. S-a format imaginea asta despre mine pentru că sunt anumiţi ziarişti care nici nu mă cunosc şi scriu din auzite. Foarte important: eu n-am sărit niciodată primul să bat pe cineva.

Dar...

Sunt impulsiv, dar nu sunt singurul din lumea asta. Dintotdeauna, am reacţionat doar atacat, să mă apăr. Nu mă apuc să dau nume cu cine am avut conflicte şi cu cine nu, dar nu m-am bătut aşa de mult pe cât s-a scris.

Ai spus că un regret e că n-ai jucat la un Mondial. Care e celălalt?

Îmi pare rău că n-am ajuns şi eu să joc în Liga Campionilor. Puteam s-o fac, dar am renunţat la înţelegerea cu Stuttgart.

De ce?

Mondialul din 2006 s-a ţinut în Germania, iar nemţii au început încă din 2003 să le ceară antrenorilor să folosească mai mulţi tineri de-ai lor. De aceea, au renunţat cu uşurinţă la străini. Eram în ultimul an şi mie mi-au propus un contract nou, cu 30% mai puţini bani. Aveam numai chiria 2.000 de euro, telefoane, asigurări, utilităţi, mâncare, plus copii...E viaţă scumpă în Germania, aşa că normal că am refuzat.

Te-a deranjat despărţirea de Stuttgart?

Normal. Eu am dat un gol prin care au terminat pe un loc calificant direct în grupele Ligii Campionilor. Nu mi s-a părut corect cum au procedat faţă de mine, mai ales că am fost profesionist până la ultimul meci.

CV

- Ioan Viorel Ganea
- Data şi locul naşterii: 10.08.1973, Făgăraş
- Post: atacant
- Cariera de jucător: ICIM Braşov, FC Braşov, Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa, Rapid, VfB Stuttgart, Bursaspor, Wolverhampton, Dinamo, Poli Timişoara, Lindab Ştefăneşti, Sănătatea Cluj
- Meciuri / goluri în Liga I: 165 / 70
- Selecţii / goluri la echipa naţională: 45 / 19
- Cariera de antrenor: Dinamo (secund), Dinamo II (principal)
- Palmares:
- A câştigat un titlu cu Rapid în 1999.
- A făcut parte din lotul României la Euro 2000.
- În sezonul 1998-1999 a fost cel mai bun marcator al Ligii I, cu 28 de reuşite, iar în sezonul 2006-2007 a ocupat poziţia a doua în clasamentul golgheterilor, cu 16 goluri.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite