Ioan Neculaie: „Dacă iau Cupa, îi umplu de bani pe fotbalişti!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Braşovului, Ioan Neculaie, promite prime uriaşe pentru jucătorii săi. După 12 ani, Steaua are din nou şansa să se apropie de cucerirea celui de-al doilea trofeu ca importanţă din România. Pentru asta, roş-albaştrii trebuie să elimine în dublă manşă pe FC Braşov. Fără şanse să prindă cupele europene prin poziţia ocupată în campionatul intern, FC Braşov îşi axează toate forţele pe cucerirea Cupei României

În acest sens, Ioan Neculaie avertizează asupra importanţei duelului din această seară. „Trebuie să marcăm neapărat, pentru a putea avea şanse la retur. Dacă mergem la 0-0 în Ghencea, mai bine nu ne mai prezentăm. Pentru noi e foarte importantă Cupa şi suntem conştienţi că meciul de-acum va fi mult mai greu decât cel pe care l-am câştigat în campionat. Steaua a devenit mai puternică odată cu venirea lui Cîrţu", ne-a explicat patronul „stegarilor".

Acesta le promite angajaţilor săi recompense mari atât pentru accederea în finală, dar mai ales pentru câştigarea trofeului. „A devenit un obiectiv important pentru noi. Nu le-am zis de nicio sumă băieţilor, dar să fie siguri că, dacă elimină Steaua, vor încasa o primă serioasă. Iar dacă o să câştige Cupa, o să‑i umplu de bani. Voi face investiţii serioase dacă ne calificăm în Liga Europa", ne-a mai declarat Neculaie.

Steaua n-are primă

Privit de toată lumea drept o revanşă după înfrângerea categorică din campionat (0-3), pentru stelişti, meciul cu FC Braşov nu are prioritate. „Ştim foarte bine care e obiectivul principal al echipei, trasat de patron, acela de a fi în primele două locuri. Cupa este un obiectiv secundar. Dar pentru că în suita de meciuri vine acest meci de Cupă, îl tratăm cu maximă serioritate", a recunoscut antrenorul din Ghencea, Sorin Cîrţu. De altfel, roş-albaştrii nu au promis niciun bonus de către patron, în cazul în care vor reuşi să câştige competiţia.

"Voi face investiţii serioase dacă ne calificăm în Liga Europa."
Ioan Neculaie
patron FC Braşov

Condamnat la patru ani de închisoare



Patronului de sub Tâmpa nu îi poate sta gândul exclusiv la semifinala de astăzi, contra Stelei. Ioan Neculaie a aflat ieri că a fost condamnat de către Judecătoria Braşov la patru ani de puşcărie cu suspendare pentru infracţiunea de tulburare de posesie în forma participaţiei improprii. Practic, miliardarul a construit pe terenul altcuiva. Deţinătorul platformei de construcţii de autocamioane Roman a luat foc la auzul deciziei, mărturisind că va face recurs.

„A hotărât un judecător care are ceva cu mine, deşi nu-l cunosc, sau e prieten cu avocata părţii adverse. Pentru un trotuar de gard mutat câţiva metri numai un nebun mă putea condamna aşa, la o asemenea pedeapsă", a tunat Neculaie. De această decizie nu a fost mulţumită nici victima, omul de afaceri braşovean Ion Olaru, care îl vrea pe conducătorul „stegarilor" după gratii. „Sentinţa trebuia dată cu executare, suspendarea se poate dispune doar pentru o pedeapsă de cel mult trei ani, nu de patru", a explicat acesta.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite