Insistă pentru amânarea returului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii au încercat să cureţe terenul lui Dinamo
Deţinuţii au încercat să cureţe terenul lui Dinamo

Primul meci al elevilor lui Cornel Ţălnar în returul competiţiei interne va fi peste opt zile contra Universităţii Craiova. În acest moment însă, terenul din „Ştefan cel Mare" este impracticabil! De aceea, oficialii roş-albilor vor ca Liga I să reînceapă cu o săptămână mai târziu faţă de programul iniţial.

„Câinii" sunt supăraţi că preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a revenit asupra deciziei de a amâna reluarea campionatului şi că partea a doua a sezonului va începe în weekendul viitor. Chiar dacă săptămâna trecută mai mulţi puşcăriaşi au curăţat suprafaţa de joc, acum gazonul este îmbibat de apă din cauza ploii torenţiale de miercuri seară.

Citiţi şi:

Focșani: În Tribunalul Vrancea plouă ca afară

Sabău: "Sunt mulţumit de pregătirea băieţilor"
Becali, chemat în judecată de fani

Badea: „Cum vor să vină oltenii la meci?"

În plus, căile de acces şi parcarea sunt inundate! „Dacă mai ninge sau plouă încă o săptămână nu ştiu dacă se va putea juca în «Ştefan cel Mare». Nu avem nicio certitudine. Oricum, cred că este o situaţie generală pentru că peste tot în ţară terenurile au fost afectate", a spus preşedintele Consiliului de Administraţie al lui Dinamo, Nicolae Badea.

Acesta a explicat şi care ar fi soluţia pentru a ieşi din această situaţie: „Decizia începerii returului trebuia să se ia în funcţie de condiţiile atmosferice, iar în momentul de faţă, aşa cum se prezintă vremea, reluarea Ligii I ar trebui amânată cu o săptămână".

Oficialul „câinilor" a făcut referire şi la partida de sâmbăta viitoare cu oltenii. „Dacă autostrada rămâne blocată, cum vor veni adversarii noştri la meci? Bine, ar putea să vină pe un drum ocolitor, dar poate pe acolo sunt ape atât de mari încât s-ar putea inunda autocarul", a comentat ironic Nicolae Badea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite