Impresarul lui Spadacio: "Juliano e aproape de o revenire în România!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spadacio
Spadacio

Juliano Spadacio a plecat de la Rapid în primăvara anului trecut după o neînţelegere cu conducerea clubului şi de atunci este regretat în continuu în Giuleşti. Fanii au însă speranţe că-l pot revedea în tricoul vişiniu din retur.

Agentul oficial al mijlocaşului brazilian de 30 de ani, Jose Renato Martinez, a declarat pentru Adevărul că e foarte posibil ca Spadacio să revină în România din primăvară.

"În acest moment negociem o rupere a contractului lui Juliano cu PAOK Salonic. El n-a fost mulţumit de cât a fost folosit în Grecia şi vrea să plece. Am fost contactat deja din România şi e foarte posibil ca Spadacio să se întoarcă în Liga I. Deocamdată, nu mă întrebaţi însă la ce echipă", a declarat enigmatic agentul jucătorului.

Juliano Spadacio a fost legitimat în turul sezonului la gruparea lui Costin Lazăr şi Ladislau Boloni, PAOK Salonic, dar nu s-a acomodat în Grecia unde a jucat doar 3 partide.

93 de meciuri a jucat Spadacio pentru Rapid între 2008 şi 2011 şi a înscris 21 de goluri.

Surse din cardul clubului Rapid ne-au dezvăluit însă că preşedintele Constantin Zotta încearcă să repare greşeala făcută de Dinu Gheorghe şi vrea să-l readucă pe Spadacio în Giuleşti. Rapid nu luptă însă de una singură pentru semnătura brazilianului. FC Vaslui şi Steaua şi-au manifestat şi ele dorinţa de a-l înregimenta pe cel poreclit "Maşinuţă".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite