Iliev, adus peste capul tuturor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar Gigi Becali l-a vrut pe bulgar. Mihai Stoica şi Marius Lăcătuş considerau că roş-albaştrii erau bine acoperiţi în defensivă. Întrucât Iliev nu acceptă să fie rezervă, iar Gigi Becali îi vrea neapărat pe Geraldo şi pe Gardoş printre titulari, Lăcătuş va fi nevoit să-i sacrifice pe Galamaz şi pe Ricardo.

Deşi Steaua avea deja cinci stoperi în lot, latifundiarul din Pipera a perfectat şi transferul bulgarului Valentin Iliev, imediat după ce fundaşul de 31 de ani a fost declarat liber de contract de către comisiile LPF. „Cred că ne-am înţeles cu Iliev, 90% e făcut transferul. L-am vrut eu pe Iliev, îmi place. Am discutat numai prin intermediari, prin Trică", a explicat Gigi Becali. Mutarea nu e văzută însă cu ochi buni de către Mihai Stoica şi Marius Lăcătuş, mai ales că steliştii erau extrem de bine acoperiţi în centrul defensivei, iar Gardoş, Galamaz şi Geraldo jucaseră cu toţii foarte bine în cele două stagii de pregătire din Antalya.

Pus în faţa faptului împlinit, managerul general a acceptat până la urmă transferul, care-i dă însă destule bătăi de cap. „Mihai mi-a zis că suntem bine acoperiţi în apărare, dar a acceptat să-l luăm, ştie şi el că bulgarul e bun", a povestit Gigi Becali. Principalul motiv pentru care Stoica e îngrijorat este acela că protejatul său, George Galamaz, ar urma să-şi piardă locul de titular în momentul în care bulgarul va fi apt de joc. Motivul? Iliev nu va accepta niciodată statutul de rezervă, iar Geraldo trebuie să se numere şi el printre titulari. „Eu nu-l plătesc cu 25.000 de euro pe lună ca să lustruiască banca de rezerve", a fost mesajul lui Becali pentru subalternii săi.

Gardoş, mijlocaş la închidere

De asemenea, brazilianul Ricardo Gomes va fi şi el sacrificat, urmând ca un alt jucător protejat de către latifundiar, Florin Gardoş, să fie titularizat la închidere. „Valentin e un fotbalist cu experienţă mare, are multe meciuri la naţionala Bulgariei, nu se pune problema să nu joace", a confirmat şi Eugen Trică, fotbalist la Concordia Chiajna şi intermediar al transferului. În acest moment, în afara lui Iliev, Steaua mai are cinci fundaşi centrali: Geraldo, Galamaz, Gardoş, Martinovici şi Baciu.



Nu semnează până după recurs

Valentin Iliev s-a antrenat în ultima vreme cu echipa secundă a celor de la ŢSKA Sofia şi va semna cu Steaua abia după ce va obţine o decizie definitivă şi irevocabilă la comisiile LPF. „Vom face recurs, Iliev şi Gargorov n-au obţinut decât o primă decizie favorabilă", a declarat Adrian Mititelu. Steaua îi va oferi lui Iliev un salariu de 120.000 de euro pe an şi o primă de instalare în valoare de 200.000 de euro.

"Nu-mi dau seama unde ar putea să joace Iliev. Gardoş, Galamaz şi Geraldo s-au descurcat excelent până acum."
Helmuth Duckadam preşedinte Steaua

"Am varianta ŢSKA Sofia, dar există interes pentru mine şi din România. Nu sunt în cea mai bună formă, dar voi recupera."
Valentin Iliev fundaş

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite