Ilie Stan: "Steliştii şi-au primit salariile restante"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Stan
Ilie Stan

De asemenea, ei au primit şi primele pentru calificarea în şaiprezecimile Ligii Europa. Fotbalistul cu cele mai multe minute jucate a încasat aproximativ 10.000 de euro.

Antrenorul Ilie Stan a declarat că jucătorii stelişti şi-au primit salariile restante şi prima pentru calificarea în şaiprezecimile Ligii Europa, aceasta din urmă fiind de aproximativ 10.000 de euro pentru fotbalistul cu cele mai multe minute jucate.

" Jucătorii şi-au primit, sâmbătă, în totalitate salariile şi prima pentru calificarea în Europa League. Salariile, până la luna decembrie... Prima a fost cam 10.000 de euro şi jucătorii şi-au luat banii în funcţie de cât au jucat ", a spus Ilie Stan, la Digi Sport.

El a negat faptul că elevii săi ar fi refuzat să se antreneze sâmbătă, din cauza faptului că nu îşi primiseră banii. "Am rămas mai mult în vestiar că nu se terminase de deszăpezit terenul. Am început încălzirea în vestiar", a precizat tehnicianul Stelei.

Ilie Stan a mai declarat că fundaşul Iasmin Latovlevici nu va fi folosit titular în meciul cu Twente, programat joi, în Liga Europa, deoarece s-a pregătit foarte puţin în ultima perioadă. Antrenorul a respins informaţiile potrivit cărora i se impune folosirea lui Latovlevici. "Toţi au fost preocupaţi de faptul că nu a jucat Latovlevici în amicale, că nu s-a antrenat cu mingea, dar el a avut o pubalgie şi ştiţi cât te ţine o pubalgie. Nu mi se impune Latovlevici. Ţinând cont de cât a jucat în turul campionatului şi în Europa League, normal ar trebui să joace el. Dar el nu a făcut antrenament cu mingea, primul l-a făcut astăzi. Nu vreau să risc începând cu el, pentru că pot să-l pierd. Nu vreau să-l forţez, să intre nerefăcut sută la sută", a spus Stan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite