Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Ilie Mario Rafael, liderul romilor bucureşteni: "Bănel Nicoliţă este mândria etniei noastre!"

5 februarie 2012, 14:44 |  Autor: Adrian Epure | 

Cuvinte cheie: sport, Bănel Nicoliţă, Ilie Mario Rafael, recensamant, romi, tigani,

Ilie Mario Rafael

Ilie Mario Rafael

 

Ilie Mario Rafael, fostul preşedinte al Partidei Romilor Pro-Europa, filiala Bucureşti, contestă rezultatele Recensământului Populaţiei.

"Am o dovadă simplă că Institutul Naţional de Statistică nu şi-a făcut datoria şi că datele privind romii sunt false. În cartierul Ferentari din Bucureşti nu a intrat niciun recenzor şi ştiu acest lucru din teren, pentru că am fost informat de persoanele care locuiesc acolo. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în alte zone din ţară unde locuiesc preponderent romi. Ce recensământ este acesta în care tocmai populaţiile masive de romi nu sunt numărate? Nici persoana numită de deputatul Nicu Păun la Agenţia Naţională pentru Romi şi care a fost în comisia de la INS nu şi-a făcut datoria, pentru că nu a atras atenţia asupra acestor scăpări grave. Cifra dată de INS, de 619.000 romi, trebuie înmulţită de trei ori şi ceva ca să ne apropiem de cifra reală a comunităţii rome. Suntem două milioane de romi în România şi tocmai de aceea trebuie să ne unim într-o forţă politică, ca să nu mai fim furaţi la numărătoare şi la drepturi. Mare parte din romi nu îşi declară nici acum apartenenţa la etnie pentru că le e teamă de repercursiuni, o teamă provenită de pe vremea bunicilor, atunci când romii au fost adunaţi pe câmpuri şi duşi la exterminare de Mareşalul Antonescu. Altora le e ruşine să se declare din cauza discriminărilor. Mai sunt famiile mixte care nu îşi mai recunosc etnia pentru că preferă să se asimileze majorităţii. Poate este şi o politică de stat în România să nu se recunoască numărul romilor ca să nu fie luate în serios problemele lor. În plus, romii din secuime se declară unguri, că au mai multe avantaje. Câtă vreme nu va exista o forţă politică reală care să-i reprezinte pe romi, asemenea situaţii se vor repeta. Partida Romilor nu face nimic să ne apere şi să ne adune la un loc. Trebuie să facem un alt partid şi să scoatem etnia romilor din manipularea la care este supusă! Vreau să vă spun că avem şi reprezentanţi cu care ne mândrim peste tot în lume. Bănel Nicoliţă este unul dintre ei. Acest băiat trebuie felicitat din toată inima, mai ales că a şi spus că e mândru de faptul că e ţigan", ne-a declarat Rafael.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    MUREŞ e Judeţul cu cel mai mare procentaj de ţigani din ţară

    Dacă celelalte minorităţi etnice din judeţ înregistrează scăderi numerice constante după Revolu ...

    Ceasul lui Boc: 3, 2, 1...

    Aşadar, decizia a fost luată: maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece. ...

    Numărul brăilenilor a scăzut cu aproape 70.000 în ultimii nouă ani

    Rezultatele preliminare ale Recensământului desfăşurat în octombrie anul trecut arată că număru ...

    Cioabă, supărat că romii care au 100 de grame de aur pierd ajutorul social

    Noile condiţii de acordare a ajutoarelor sociale îl nemulţumesc pe preşedintele Centrului Creş ...

    Cum a obţinut Ceauşescu diplomele de Bacalaureat şi licenţă în ştiinţe economice

    Lui Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, i s-au făcut cadou  ...

    Laurenţiu Ploscaru, elevul matematician genial care va reprezenta România la Balcaniada din Grecia

    Provine dintr-o familie de oameni modeşti, din Călimăneţti-Vâlcea, şi este singurul vâlcean car ...

    Mama l-a prins pe violator în timp ce-i viola fiica de 13 ani

    Femeia a alertat vecinii, care au sărit şi l-au imobilizat după care au sunat pe 112, la Poliţi ...

    De ce a crescut numărul romilor din judeţ. Sălajul - locul 3 pe ţară după ponderea acestei etnii

    În condiţiile în care, per total, populaţia judeţului a scăzut de la ultimul recensământ cu pes ...

    Un liceu pentru romi, în care se va preda limba și cultura romani, va fi înființat în Capitală, în sectorul 5

    Guvernanții au anunțat astăzi că doresc să înființeze un liceu pentru romi, unde elevii vor st ...

    Populaţia romă, pe cale de „dispariţie“, în cel mai mare cartier de ţigani din Braşov

    Numărul romilor din judeţul Braşov a crescut din 2002, până la recensământul de anul trecut, do ...


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole