Îl doare falca, dar vrea să joace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fundaşul a vorbit pentru prima oară după incidentul petrecut la 30 octombrie pe Stadionul „Ilie Oană" din Ploieşti
Fundaşul a vorbit pentru prima oară după incidentul petrecut la 30 octombrie pe Stadionul „Ilie Oană" din Ploieşti

George Galamaz cere ca huliganul Dragoş Enache să fie pedepsit exemplar pentru accidentarea pe care i-a provocat-o. Deşi în urmă cu o săptămână a fost diagnosticat cu fractură de os zigomatic drept, iar medicii i-au recomandat 45 de zile de repaus, George Galamaz va reveni mult mai repede pe terenul de joc.

Ieri, când fundaşul a vorbit pentru prima oară după incidentul petrecut la 30 octombrie pe Stadionul „Ilie Oană" din Ploieşti, urmele loviturii nu mai erau vizibile pe faţa lui Galamaz. „Viaţa mea s-a schimbat. Va trebui să joc cu o cască de protecţie o bună bucată de timp de acum încolo. Iarna aceasta cu siguranţă voi purta această cască. Instinctiv, cred că voi avea şi momente în timpul jocului când mă voi uita în spatele meu. Partea bună e că voi începe, la sfârşitul săptămânii, antrenamentele împreună cu echipa. Nu mă consider ghinionist, mă consider norocos, pentru că se putea întâmpla o tragedie. Mai am dureri atunci când mănânc şi când e răcoare afară", a declarat Galamaz, care va depune o plângere penală împotriva lui Dragoş Enache.

Vrea să doneze copiilor banii din proces

„Sper ca oamenii legii să-şi facă datoria în privinţa acestui băieţaş. Voi încerca să dau în judecată şi clubul organizator, dar şi firma de pază. Banii pe care îi voi obţine îi voi dona în beneficiul copiilor cu probleme din Sectorul 6. Dacă acest suporter scapă uşor, poate va apărea şi alt caz în timp. Orice băieţaş care va mai dori să intre pe teren trebuie să se gândească de o sută de ori: «Merită să ajung la puşcărie pentru asta?»", a explicat stelistul.

Galamaz nu este sigur dacă Enache l-a lovit cu un box de metal, dar crede că aşa s‑au petrecut lucrurile: „Am văzut radiografiile. Cred că a avut ceva în mână. Osul s-a înfundat şi numai de la o lovitură cu un obiect se întâmplă aşa ceva".

E hotărât să plece în iarnă de la Steaua

George Galamaz, al cărui contract cu Steaua expiră la sfârşitul turului, este decis să părăsească echipa patronată de Gigi Becali. „Îi prelungesc contractul când vrea, că a jucat şi s-a accidentat pentru Steaua", spunea latifundiarul din Pipera la începutul săptămânii trecute.

Totuşi, europarlamentarul i-a propus veteranului o prelungire de ochii lumii, pe numai şase luni, fapt care l-a dezamăgit pe Galamaz. „O să iau în calcul propunerea domnului Becali", a mărturisit ieri fundaşul, care se gândeşte deja la viitoarea sa destinaţie. Galamaz ar putea ajunge în China, la Tianjin Teda, echipă care l-a dorit şi în vară.

"Le mulţumesc lui Martinovici şi lui Stanca. M-au ajutat pe mine, dar s-au ajutat şi pe ei, pentru că suporterul avea în vedere şi alte ţinte."
George Galamaz
fundaş Steaua

"N-am ce să vorbesc cu familia Enache. Trebuia să-şi educe băiatul înainte. E mare acum şi trebuie să răspundă pentru faptele lui."
George Galamaz
fundaş Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite