Iencsi le-a închis gura duşmanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin golul său în meciul cu Gaz Metan Mediaş, „Şauru" le-a dat peste nas celor care insistau că veteranul ar trebui înlocuit cu Fernandes, Iordache sau Mardare. După reuşita de vineri seară, fundaşul i-a mulţumit lui Nae Manea, unul dintre ultimii săi aliaţi.

Readus iarna trecută în Giuleşti, pentru postul de antrenor secund, Adrian Iencsi a ţinut cu orice preţ să fie legitimat şi ca jucător.

„Cine ştie ce se va întâmpla. Campionatul e lung. E mai bine dacă sunt antrenor-jucător", a spus fotbalistul în perioada de pregătire.

Şi, totuşi, sezonul trecut el nu a evoluat niciun minut, fiind uitat pe bancă. Situaţia s-a schimbat în actuala stagiune, când Iencsi a fost titular în majoritatea partidelor şi a dat siguranţă echipei.

Cu toate astea, chiar dacă suporterii l-au aclamat meci de meci, din interiorul clubului s-au făcut presiuni mari pentru ca Fernandes, Iordache sau Mardare să joace în locul celui poreclit „Şauru". Această situaţie l-a enervat pe Iencsi, care le-a dat peste nas contestatarilor săi vineri seară.

După ce a marcat în meciul cu Gaz Metan, fotbalistul s-a dus val-vârtej către banca de rezerve, pentru a-i mulţumi lui Nae Manea pentru încrederea acordată. La finalul partidei care a dus Rapidul pe primul loc, „Şauru" a mărturisit că tinerii nu mai trebuie lăudaţi după fiecare gol marcat, ci trebuie lăsaţi să confirme pe o perioadă mai lungă.

Vrea să promoveze jucători de la Rapid II

Alături de fotbaliştii cu experienţă precum Adrian Iencsi, Costin Lazăr şi Juliano Spadacio, Manea speră ca Rapid să devină o echipă puternică pe viitor. „Putem face o trupă foarte bună cu aceşti copii. Mai avem şi alţii la Rapid II şi sper ca măcar unul să facă pasul la echipa mare în viitorul apropiat", a declarat tehnicianul giuleştenilor.

Manea: „Plec la finalul turului"

Tehnicianul care l-a înlocuit pe Hizo la Rapid a declarat că va părăsi echipa la finalul turului, indiferent de situaţia în clasament. „Sper ca echipa să acumuleze cât mai multe puncte până la sfârşitul anului.

Nici dacă terminăm pe primul loc la finalul turului nu mai rămân la Rapid, pentru că am avut o înţelegere cu domnul Copos", a spus Manea la Digi Sport.

Scandal

Manea a aruncat o „săgeată" spre predecesorul său, Viorel Hizo. „Până la venirea mea, jucătorii cădeau fizic repede", a spus antrenorul. Replica lui Hizo a venit imediat: „Cine e Manea să vorbească de mine? Are doar 15 meciuri în Liga I".

.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite