Marian Iancu: "După ce ne-a fost retrasă licenţa, am propus desfiinţarea echipei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Poli Timişoara, Marian Iancu, a declarat marţi, într-un comunicat postat pe site-ul clubului, că, în vara care a trecut, a propus autorităţilor locale desfiinţarea clubului de fotbal.

"În vara lui 2011, după ce ne-a fost retrasă licenţa, am propus desfiinţarea echipei într-o discuţie cu toţi cei care conduc politic şi administrativ oraşul şi judeţul. În mod corect au considerat că asta ar fi o abdicare de la principiul conform căruia trebuie să luptăm până la capăt. Le-am spus atunci că atât BKP, cât şi puterea locală, vor trebui să investească în continuare pentru a reveni şi a demonstra puterea acestui club, dar niciodata nu ne vor lăsa să ne atingem obiectivele. Ba mai mult, ne vor vâna, iar atunci când vor putea să speculeze, ne vor lovi. Le-am spus că nu merită să mai cheltuie bani în acest fotbal murdar, aşa cum nici grupul de firme BKP, pe care îl conduc, nu mai este dispus să o facă. Ne-au convins atunci că trebuie să investim în continuare, că şi ei o vor face, şi că este o competiţie între bine şi rău pe care trebuie sa o ducem până la capăt", a spus Marian Iancu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite