Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Iacov le-a stricat chefu’

7 ianuarie 2010, 21:49 |  Autor: Cătălin Anton | 

Cuvinte cheie: costi iacov, frf, candidatura,

Costi Iacov şi-a înscris ieri candidatura la sediul FRF, iar de luni va merge în campanie prin ţară

Costi Iacov şi-a înscris ieri candidatura la sediul FRF, iar de luni va merge în campanie prin ţară

 

Fostul patron al Progresului şi-a depus candidatura la preşedinţia FRF în timp ce la subsolul federaţiei angajaţii sărbătoreau Sfântul Ion. Constantin Iacov este clar un duşman al actualei conduceri a FRF. Fostul conducător al clubului Progresul Bucureşti le-a stricat celor din FRF petrecerea de Sfântul Ion.

Iacov a ales să-şi depună candidatura la preşedinţia FRF tocmai când bairamul era în toi.

„Am venit să-mi depun candidatura, dar din păcate am aflat că în federaţie este petrecere. Actualii oficiali ai FRF au transformat federaţia în restaurant şi în bar de noapte. Mircea Sandu are timp să-şi facă campania la şpriţuri în federaţie", a spus candidatul, care a fost însoţit de avocatul Bogdan Tohăneanu.

„După 20 de ani, un nou preşedinte"

Iacov i-a acuzat pe actualii federali că şi-au stabilit salarii de milioane de euro în acest an.

"Încercăm, toţi membrii afiliaţi, să detronăm un sistem corupt care pus mâna pe federaţie şi a adus FRF în colaps. Prima măsură pe care o voi lua pe 26 ianuarie, după ce voi fi ales, va fi să obţinem bani din scăderea salariilor din FRF şi din restructurarea federaţiei. FRF a prevăzut ca buget pentru salarii pe 2010 suma de 2,3 milioane de euro şi alte cinci pentru alte cheltuieli. Deci, bani există! Cu aceşti bani, putem să plătim baremele arbitrilor şi să luăm astfel o povară de pe umerii cluburilor", a afirmat Iacov, care va merge prin ţară să-şi facă campanie.

Iacov consideră că vremea lui Mircea Sandu a apus. "Mircea Sandu este un produs expirat şi trebuie să-l schimbăm. El va avea la alegeri 102 voturi, exact câte a avut Gică Popescu acum patru ani. Solganul meu este «După 20 de ani, un nou preşedinte. Decizia corectă: Constantin Iacov, preşedinte FRF»", a mai spus Iacov, care a adăugat: "Mircea Sandu şi toată gaşca lui de mafioţi a început să facă presiuni asupra oamenilor ca să nu se întâlnească cu noi". 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole