VIDEO Iosif Rotariu: „Maradona mi-a luat tricoul şi l-a aruncat în iarbă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul internaţional a dezvăluit un episod şocant petrecut în ceea ce l-a descris drept meciul vieţii, cel cu Argentina (1-1), la Mondialul din 1990. Fost fotbalist de mare calibru, Iosif Rotariu n-a avut niciodată pretenţia să fie numit direct la o echipă de top din România, ca antrenor, deşi la Steaua, ca jucător, a reuşit performanţe extraordinare.

Modest, tehnicianul de 48 de ani ne-a mărturisit că încă deprinde tainele acestei meserii şi că Timişoara i se pare locul potrivit să facă asta. „E normal să dau o mână de ajutor aici, alături de Vali Velcea. Sunt ataşat de acest oraş. Practic, aici am crescut şi de-aici m-am lansat, îmi doresc să dau şi eu Banatului înapoi o parte din ceea ce-am primit eu", ne-a explicat Rotariu.

„Adevărul": Cum aţi început fotbalul?

Iosif Rotariu:
Am făcut junioratul la Poli, echipă pentru care am şi debutat în prima ligă. Îmi amintesc că aveam 17 ani şi am pierdut 6-0 cu Universitatea Craiova. N-am fost atât de supărat. Faptul că am apucat să prind fotbalişti precum Dembrovschi sau Vişan a însemnat enorm pentru mine.

La Steaua aţi ajuns după o serie de peripeţii...

Păi, ca oricine, am fost luat în armată imediat ce am împlinit 18 ani. Au urmat trialuri, selecţii. La fiecare trei zile, făceau două echipe. Ajungeam la stadion cu bocancii de armată. După încheierea stagiului militar, ne-au repartizat prin ţară. Am ajuns la Delta Tulcea, apoi am revenit la Poli, am jucat un an în liga secundă, apoi în prima. Îmi amintesc că aveam nevoie de un egal cu FC Argeş, în ultima etapă, pentru a ne salva de la retrogradare. Am jucat cu infiltraţii, aveam o problemă la spate. Ne-au condus cu 1-0, am reuşit să egalez din lovitură liberă, dar pe final ne-au bătut cu 2-1. Am fost extrem de dezamăgit şi am decis să plec.

Cum a venit oferta din Ghencea?

M-a recomandat Liţă Dumitru, un om extraordinar. El a fost decisiv pentru cariera mea şi a fost o plăcere uriaşă să lucrez cu el. La acel moment, mă dorea şi Dinamo, dar Liţă a fost cel care m-a făcut să aleg Steaua. Şi a fost cea mai bună decizie din viaţa mea. În Ghencea am prins o perioadă foarte bună. Cinci campionate, patru cupe. Câştigam pe linie, am jucat şi o finală de Cupa Campionilor în 1989...

Rivalii au spus mereu că echipa a fost protejată de familia Ceauşescu...

Astea sunt răutăţi. Ce puteau influenţa comuniştii când noi aveam 14 jucători la echipa naţională? În plus, eram şi foarte disciplinaţi, toţi ofiţeri sau subofiţeri. Păi, noi băteam mereu la trei, patru goluri diferenţă, iar în deplasare spectatorii se ridicau la un şut pe poartă al echipei lor favorite. Atât de copios dominam. Nu ne-a luat nimeni cu forţa. Toată lumea voia să ajungă la Steaua şi Dinamo. Sigur, Valentin Ceauşescu ne oferea linişte, dar atât...

Care a fost cel mai bun antrenor cu care ai lucrat?

Ca om, ca părinte, nea Imi Ienei. Un om foarte echilibrat şi calm. Mie mi-a dat mereu încredere. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii impulsivi, iar pe nea Imi nu l-am văzut niciodată nervos, ţipând... Altfel, foarte importanţi pentru cariera mea au fost Liţă Dumitru şi Dembrovschi. Am crescut pe lângă ei. Ţin minte că nu dormeam noaptea gândindu-mă la execuţiile lor. Fără ei, nu cred că aş mai fi avut o carieră aşa prodigioasă.

Ai fost un expert al loviturilor libere. De ce nu mai există prea mulţi executanţi buni în România?

Mai sunt totuşi un Adailton, un Claudiu Niculescu...Pe vremea noastră nu aveam alte plăceri sau preocupări în afară de fotbal. Veneam singur la stadion ca să execut astfel de faze. Bine, nici nu mai există aşa mulţi jucători cu înclinaţie spre aşa ceva. La loviturile libere, 80% e talent, restul, muncă...

Care a fost cel mai bun joc făcut în carieră?

Ca prestaţie individuală, în sezonul 1995-1996, am jucat cu Poli, la Ploieşti, contra Petrolului. În minutul 85 eram conduşi cu 4-2. Am dat trei goluri până în minutul 90 şi am câştigat. Am mai jucat bine şi cu Dinamo, la acel 5-0, când iar am marcat din lovitură liberă. Din punct de vedere al echipei şi al adversarului întâlnit, cel mai bun meci l-am făcut contra Argentinei, la Campionatul Mondial din 1990.

Cum aţi fost desemnat să faceţi marcaj la Maradona?

La antrenamentul de seară, cel dinaintea meciului, discutam cu nea Imi şi cu Silviu Lung, care la vremea respectivă era căpitanul echipei, dar şi colegul meu de cameră. Antrenorul m-a întrebat dacă mă simt capabil să-l anihilez pe Maradona. N-am apucat să răspund. S-a băgat Silvică şi i-a zis: „Fratele meu? Cum să nu! E omul potrivit!". Şi asta a fost, nu mai puteam să dau înapoi. Dar în noaptea aceea, n-am închis un ochi. Mi-era frică să nu fiu scos vinovat dacă pierdem. Pe teren, mi-au dispărut emoţiile şi mi-am sacrificat tot jocul ofensiv ca să nu mişte. Şi n-a făcut-o. L-am cam enervat. Cu vreo zece secunde înainte de final, l-am lovit neintenţionat. Iar apoi, după ce a fluierat arbitrul, am vrut să fac schimb de tricouri cu el. Mi l-a luat şi l-a aruncat în iarbă. Dar nu m-am supărat. Am schimbat cu Batista.

„Bourceanu e ca mine, dar nu ştie să dea gol"

Bourceanu (stânga) e un jucător care impresionează prin dăruire    Foto: Mediafax



Imediat după 1990, aţi plecat la Galatasaray. A fost o greşeală?

Gândindu-mă acum, dacă mai aşteptam şi dacă aveam un impresar, probabil, ajungeam la o echipă mai mare. Mai ales că au mai fost oferte, de la Pisa, Monaco, Atletico Madrid. În plus, în Turcia, eu nu m-am adaptat prea bine. Nu eram ca Hagi, să car echipa după mine, aveam nevoie de fotbalişti valoroşi în jurul meu pentru a-mi face jocul. Am pierdut trei ani de zile naţionala după acel transfer. Toţi îmi făceau observaţie, întrebându-mă ce caut în Turcia. Iar eu, cum eram mai emotiv şi sensibil, mă pierdeam.

În momentul ăsta, în Liga I e vreun jucător care să vă aducă aminte de dumneavoastră?

Din punct de vedere defensiv, Bourceanu. E organizat, disciplinat, sufletist, recuperator bun... Dar eu am marcat 60 de goluri în prima divizie. El n-are încă pasa decisivă şi şutul. Ar trebui să-şi asume mai multe responsabilităţi.

Ce planuri aveţi în acest moment la Timişoara?

Momentan, luptăm să ne acceptăm condiţia. Am bătut cu 2-0 FC Bihor în prima etapă, dar încă ne adaptăm la liga secundă. Nu mai stăm să ne gândim la ce-a fost. Vrem să promovăm. Nu ştiu cine a fost vinovat pentru situaţia asta, dar am discutat cu domnul Iancu, a trecut şi dumnealui peste şoc, iar acum e optimist.

Să vorbim despre echipa naţională. Ne mai putem califica la Euro 2012?

Nu-i o perioadă prea plăcută pentru prima reprezentativă. Avem probleme disciplinare, rezultate slabe... Dar dacă Barcelona a bătut cu 5-0 Real Madrid, orice e posibil. Piţi ştie ce are de făcut. Putem merge şi la Euro, dar cred că mai realist este să ne axăm pe Cupa Mondială din 2014. În plus, reconstrucţia nu poate fi făcută doar cu tineri. Ei trebuie să crească pe lângă fotbalişti valoroşi şi experimentaţi.

În condiţiile acestea, ce ziceţi de scandalul cu Mutu şi Tamaş?

E greu, Adi e foarte valoros, printre cei mai buni fotbalişti pe care i-a avut România vreodată. Cine ştie, poate se mai schimbă lucrurile, pentru că n-avem altul ca el. Avem nevoie de Mutu.

Cum arată o zi obişnuită din viaţa lui Rotariu?

E plină total! Dimineaţa, merg la antrenament, la prânz, joc tenis de câmp, unde sunt chiar talentat. Am participat şi la turnee de veterani. După-amiază, avem din nou antrenament, iar seara lucrez în sala de fitness.

Mai aveţi timp şi de familie?

Sigur, când ajung acasă, stau doar cu ei. Am cam exagerat, ce-i drept cu sportul, o voi lăsa mai uşor. S-a acumulat şi obseală... Am crezut că mai pot ţine ritmul, dar vârsta îşi spune cuvântul.

Ce mai face Kassandra?

De curând, i-a fost pusă şi o proteză, în Franţa. Recuperarea trebuia făcută cu cârje, dar nu poate, din cauza faptului că are oasele zdrobite la mâini. Uşor, uşor, îşi revine, o ajută şi Cristian, celălalt copil al nostru adoptat. Şi el are diabet. Dar e controlat. Îşi face insulină de trei, patru ori pe zi şi e bine.

"Mutu e printre cei mai buni fotbalişti pe care i-a avut România vreodată. Cine ştie, poate se mai schimbă lucrurile, pentru că n-avem altul ca el. Avem nevoie de Adi."

„Dacă se răţoia cineva la mine, jucam la 30% din potenţial"

Despre echipa actuală a Stelei ce părere aveţi?

Am urmărit-o. Pare să aibă fluctuaţii mari de formă. Băieţii au jucat chiar extraordinar cu ŢSKA, s-au apropiat de jocul bun, în viteză, cu care ne-a obişnuit Steaua. Dar cu Astra, au fost de nerecunoscut. În primul rând, fotbaliştii trebuie să înţeleagă spiritul acestui club. La Steaua, nu poţi să baţi două meciuri şi apoi să pierzi.

Contează şi faptul că echipa nu mai joacă acasă?

E normal ca Steaua să evolueze în Ghencea. Ar trebui ca cei de la MApN să fie mai înţelegători.

Ce jucători vă plac de la Steaua?

V-am spus, în primul rând, Bourceanu, mai ales că a venit şi de la Timişoara. Dar el ar avea nevoie lângă el de un Gică Hagi sau de un Tudorel Stoica, pentru a creşte şi mai mult. Prepeliţă e o soluţie bună, când va fi pregătit fizic total, pentru că Brandan e o improvizaţie. Îmi mai place şi Tatu, are nişte calităţi extraordinare: viteză, dribling, anticipaţie. Mai are nevoie de timp pentru a se adapta în România.

Cum vi se pare Levy?

E un tip foarte calculat şi liniştit pe banca tehnică. Îmi place de el. Are atitudine de gentleman. După mine, un antrenor poate nici să nu stea la marginea terenului, ci pe rândul doi, din tribună. Nu să urle încontinuu. Nu sunt de-acord cu asemenea manifestări. Păi, ce să mai înţeleagă jucătorul dacă ţipi 90 de minute la el? La mine, dacă se răţoia cineva, jucam la 30% din potenţial.

 Credeţi că e greu de lucrat cu Gigi Becali?

Becali e impulsiv doar când nu merge echipa. Dacă ai rezultate, nu e greu să te înţelegi cu el. Bagă bani mulţi, transferă jucători peste jucători, normal că e nervos când nu merge treaba.

Cine va câştiga campionatul?

La cum joacă, Dinamo e printre favorite. Sigur, urmează Steaua, CFR Cluj, Rapidul...Vasluiul nu cred că poate ţine pasul...

Ţine legătura cu Doboş

Iosif Rotariu nu l-a uitat pe fostul său coleg, Anton Doboş, care a suferit un grav accident rutier în urmă cu trei ani. „Am vorbit cu el şi acum două săptămâni. E mult mai bine, vorbeşte coerent, cursiv. A început să se recupereze. Ţinem legătura des, suntem prieteni, urmează să ne vizităm cât mai curând", ne-a declarat Rotariu.

A înfiat doi copii

Fostul internaţional are doi copii din căsătoria cu Daniela: Roberto (21 de ani) şi Romina (26 de ani). „Roti" şi soţia sa au înfiat un băiat, Cristian (8 ani), care este bolnav de diabet, şi o fetiţă, Kassandra (6 ani), care are o poveste şocantă. Micuţa a fost abandonată de mamă la 3 ani şi lăsată în grija bunicii, iar aceasta a bătut-o, a ars-o cu ţigara, i-a turnat acid sulfuric pe faţă şi a aruncat-o pe geam, de la etajul al treilea. Soţia lui Iosif, Daniela, a aflat întâmplător de povestea fetiţei şi s-a hotărât să o adopte. Ulterior, Kassandra a suferit peste 25 de operaţii pentru refacerea corpului, iar acum este în perioada de refacere. Bunica micuţei a fost condamnată la 8 ani de închisoare.

Iosif Rotariu

- Data şi locul naşterii: 27 septembrie 1962, la Prigor, Caraş-Severin
- Post: mijlocaş
- Echipe la care a evoluat: Poli Timişoara, Steaua, Galatasaray şi Bakırköyspor (Turcia), CFR Timişoara, OFK Kikinda (Serbia), Extensiv Craiova, FC Bihor Oradea
- Meciuri / goluri în prima ligă: 265 / 65
- Selecţii / goluri naţională: 25 / 1
- Palmares: a câştigat patru campionate, patru Cupe şi o Supercupă a României cu Steaua, Cupa şi Supercupa Turciei cu Galatasaray.
- Carieră de antrenor: A fost antrenor-jucător la CFR Timişoara (2000-2001) şi FC Bihor (2001-2002). În plus, a fost secund la echipa naţională, în mandatul lui Anghel Iordănescu (2002-2004). A pregătit de două ori Timişoara ca interimar (2006, 2007) şi echipa secundă a lui Poli (2006-2009).

image

VEZI AICI PRESTAŢIA LUI ROTARIU DIN CELEBRUL MECI CÂŞTIGAT DE STEAUA CONTRA LUI DINAMO CU 5-0

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite