Ioan Horoba: "Mai bine nu veneam la meci la Mioveni!"
0Preşedintele echipei Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, s-a declarat extrem de dezamăgit de eşecul cu scorul de 2-4 de pe terenul echipei CS Mioveni.
Totuşi, oficialul a dat asigurări că începutul slab de sezon în Liga I al medieşenilor nu-i pune în pericole postul antrenorului Cristi Pustai.
"Dacă ştiam ce scor o să fie nu mai veneam la meci. A fost o seară neagră pentru mine şi pentru jucători. Chiar dacă sîntem obosiţi şi avem mulţi jucători accidentaţi, nu cred că era voie să pierdem. Am avut 3 pe teren care au fost foarte slabi, Vukadinovici, Buzean şi Ciucă. A fost bulevard în apărare, au prins o zi extrem de slabă. Sunt convins că echipa îşi va reveni, nu se pune problema să ne despărţim de Cristi Pustai", a spus Ioan Horoba la DigiSport.