Grigoraş: "Aş fi dorit ca echipa să fie mai obraznică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Grigoraş, antrenorul celor de la Pandurii
Petre Grigoraş, antrenorul celor de la Pandurii

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat că şi-ar fi dorit ca jucătorii săi, care nu au primit niciun cartonaş roşu în turul campionatului, să fie mai obrazinici şi să fi câştigat mai multe puncte în campionat.

"Nu ştiu dacă e un semn bun că suntem pe locul întâi în clasamentul fair-play. Să fii fair-play e foarte bine, e adevărat, dar mi-aş fi dorit ca Pandurii să fie o echipă puţin mai obraznică şi să aibă şi mai multe puncte în clasament. Nu e neapărat lipsă de agresivitate, dar eu nu pot comenta decât de când am venit eu la Pandurii. Din punctul meu de vedere nu mi s-a părut că echipa nu a avut răutate în joc, ba din contră, dar asta înseamnă că am jucat corect şi bărbăteşte şi lucrul acesta s-a văzut", a spus Grigoraş.

Tehnicianul a menţionat că este mai interesat de clasamentul pe puncte decât de cel fair-play, explicând că Pandurii Târgu Jiu nu poate avea alt obiectiv decât salvarea de la retrogradare. "Pe mine mă interesează clasamentul cu puncte mai mult decât cel fair-play care mă încălzeşte mai puţin. După zece etape echipa asta avea şase puncte. În aceste condiţii, după 24 de etape ce obiectiv poţi să-ţi propui, cupele europene sau titlul? Nu se poate pune un alt obiectiv în aceste condiţii decât salvarea de la retrogradare", a adăugat Petre Grigoraş.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite