Gigi a adus trei echipe într-un an!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu vara trecută, în Ghencea au ajuns 35 de jucători. În afară de cei sosiţi în această vară, doar nouă au supravieţuit haosului. Pe ultima sută de metri, Gigi Becali l-a convins şi pe Florin Costea să semneze cu Steaua. Achiziţia alimentează harababura instalată de patron la nivelul transferurilor.

Practic, odată cu venirea lui Victor Piţurcă, în vara lui 2010, pe banca tehnică a roş-albaştrilor, la Steaua, a început o adevărată revoluţie. Piţi a cumpărat atunci 13 jucători, fiind decis să formeze o echipă puternică. Numai că actualul selecţioner n-a rezistat decât trei etape în Ghencea. După demisia lui, o parte dintre jucătorii aduşi au plecat, fiind înlocuiţi de şapte fotbalişti de la Unirea Urziceni de către Ilie Dumitrescu, noul antrenor.

În iarnă, a urmat o nouă serie de permutări, cu mai mulţi jucători plecaţi şi încă patru noi aduşi, plus revenirea lui Stanca, portar care plecase după Piţurcă la Universitatea. Cum rezultatele au întârziat să apară, indiferent de ce antrenor a stat pe bancă, în această vară, patronul stelist a dat afară din nou o sumedenie de jucători, în frunte cu Dică, Marinescu, Burdujan sau Maicon, pentru a aduce o nouă echipă întreagă. Nici aceştia nu sunt însă siguri de postul lor. Băjenaru e pe picior de plecare, asta deşi abia a venit, iar Chiricheş va veni d-abia în iarnă. În plus, pe lângă cei aduşi până acum, Becali vrea să îi mai convingă şi pe Moraes şi Sovsici să semneze cu Steaua.

Granzii cumpără puţini

„Tiki-taka Barcelona" e refrenul preferat al finanţatorului roş-albaştrilor. Totuşi, lui Becali i-a scăpat un aspect. Echipele mari nu transferă masiv şi după ureche, ci dimpotrivă. Spre exemplu, Barcelona a cumpărat un singur fotbalist în această vară, pe Alexis Sanchez, iar Real Madrid a luat şase, pe Nuri Şahin, Altintop, Callejon, Varane, Mateos şi Coentrao.

13  jucători au transferat în total Dinamo, Rapid şi Oţelul în vară. Steaua a adus 11 fotbalişti, dar mai vrea doi: Moraes şi Sovsici.

"Dacă nu vom avea rezultate nici cu cei cumpăraţi acum, îi dau afară şi cumpăr alţii în iarnă. Ce mare lucru?! "
Gigi Becali  patron Steaua

"Jucătorii veniţi acum trebuie să profite de pauză pentru a se integra. Sper să nu se întâmple ca vara trecută, cu lotul Urziceni. "
Helmuth Duckadam preşedinte Steaua

"Nu cred că trebuiau aduşi mai mult de patru, cinci jucători. E greu când dai şase şi iei 12 să formezi o echipă puternică, performantă. "
Marius Lăcătuş  fost antrenor Steaua

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite