Gigi Becali vrea alţi bătăuşi pentru fani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă a declarat public că vrea să se împace cu fanii, este foarte posibil ca răfuiala dintre peluze şi patron să continue şi în retur.

Astfel, începând cu 1 februarie, Steaua va renunţa la contractul cu BGS şi va semna cu Shelter Security, o firmă cunoscută ca fiind una dintre cele mai dure din breaslă.

Conflictul cu BGS datează de mai bine de un an, deşi roş-albaştrii reluaseră colaborarea începând din vară. În ianuarie 2009, patronii firmei de securitate acţionaseră în instanţă clubul din Ghencea, din cauza unor facturi neplătite. Acum se pare că motivul renunţării la BGS este de altă natură.

350 de agenţi la fiecare meci

Apropiaţii lui Gigi Becali susţin că acesta a fost nemulţumit de faptul că agenţii refuză să intre în peluze pentru a le aplica corecţii fizice fanilor care-l înjură pe patron.

De aceea, Becali s-a reorientat către Shelter. Agenţia va delega 350 de bodyguarzi la fiecare meci, urmând ca numărul să fie suplimentat cu încă 150 de inşi la partidele din Europa.

"Plătesc 25.000 de euro chirie pe lună pentru stadion! Dacă voi mai fi înjurat, mă duc cu BGS-ul după mine şi îi scot de pe stadion pe huligani."

Gigi Becali
finanţator Steaua

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite