Gigi Becali: "Borcea să stea să se bronzeze, că-l iau ăştia de pe aeroport"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali foto: stirileprotv.ro
Gigi Becali foto: stirileprotv.ro

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a sfătuit pe finul său, Cristian Borcea, să nu vină în ţară, să stea să se bronzeze la Miami, pentru a nu fi arestat de pe aeroport, după ce numele său a fost implicat în cazul de corupţie în cadrul căruia este cercetat preşedintele CCA Vasile Avram.

"I-am zis că dacă au scos şampania din stenograme şi au spus doar 50 înseamnă ca au ei un gând cu el. Aşa că să stea acolo pe la plajă, că e şi fina însărcinată şi să nu mai păţească nimic. Să stea să se bronzeze, că-l iau ăştia de pe aeroport. Eu ştiu că e nevinovat. I-am dat ordin, că destul am călcat eu pe la DNA şi nu vreau să-mi văd şi finii pe acolo. Peştii mari care au dat bani la arbitri nu au fost prinşi, iar pe arbitrii corupţi care au decis campionate nu i-au arestat pentru că ei fac asta în secret, dar Crăciunescu o să-i vadă şi o să-i lichideze", a declarat Becali.

Presa centrală a publicat, joi, stenograma unei discuţii între Cristi Borcea şi Vasile Avram, care a avut loc a doua zi după meciul Sportul - Dinamo, scor 0-2, din etapa a IV-a a Ligii I, şi în care cei doi discută despre arbitrajul partidei din Regie şi despre ceva ce acţionarul FC Dinamo trebuia să-i timită şefului CCA.

În cadrul discuţiei, Avram îi cerea lui Borcea să-i trimită cât mai repede ceva ce nu a numit direct, iar acţionarul FC Dinamo îl întreba despre cantitatea de care are nevoie preşedintele CCA. "Cincizeci, cât îţi trebuie? Ce să faci cu zece... cincizeci... cât...", l-a întrebat Borcea, iar Avram a rsăpuns: "Adu-mi cât poţi tu. Dar cât mai repede, te rog!".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite