Gigi Becali: "E cam scump stadionul din Ghencea!"
0
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că MApN a introdus clauze "aberante" în contractul pe care ar urma să-l încheie pentru folosirea stadionului din Bulevardul Ghencea.
"Sunt nişte probleme care se pot întâmpla numai în România. Vino că te las să joci, după aia îţi cer 26.000, în loc de 18.000 cât plăteşti pe Naţional Arena. Ăla e de cinci stele şi de 55.000 de locuri, tu ai 27.000 şi nu e de două stele. Dar îţi cer mai mult cu opt mii. Dar eşti obligat să plăteşti acum pentru un joc. După aia eşti obligat să joci 10 jocuri, dacă nu joci plăteşti 500.000 daune, în loc să plăteşti 260.000 pentru alea zece jocuri. Nişte clauze abernate. Te gândeşti, oamenii ăştia au ceva în cap?", a spus Becali, care a fost, miercuri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru a-l vizita pe finul său, acţionarul FC Dinamo Cristi Borcea, care a suferit de curând o operaţie pe cord.